Radu Moldovan și-a arătat MUȘCHII: PSD-iștii din sală au votat la comandă o propunere fictivă de accesare a unui împrumut pentru modernizarea străzilor din municipiu, la pachet cu bani din bancă pentru Aqualand! Ovidiu Crețu s-a ofticat și i-a tras-o în DIRECT: „Așa a făcut Vasile Moldovan în anul în care a pierdut alegerile!”

La alegerile interne ale Organizației Municipale a PSD avut loc o primă confruntare a liderilor: Ovidiu Crețu și Radu Moldovan! Primarul Bistriței a răbufnit de la pupitru, după ce președintele PSD Radu Moldovan a intervenit în plenul conferinței și a propus votarea unei rezoluții pentru identificarea de surse de finanțare în vederea asfaltării străzilor din municipiu. Desigur, acest aspect ar masca scopul secund al acestui împrumut: realizarea Aquapark-ului cu bani din bancă, la pachet cu o listă de străzi! Titlu pompos, care privește accesarea unui împrumut!

Radu Moldovan: „Inițiativa consilierilor locali și ai reprezentanților PSD în executivul Primăriei Bistrița pentru a identifica soluțiile necesare de finanțare a reabilitării infrastructurii rutiere din municipiul Bistrița și a construcției, facilităților… o să-i rog pe colegii mei să o formuleze mai tehnic după ce discută cu domnul primar…. din Wonderland și aici mă refer la bazinele de înot, a terenul de sport Sala Polivalentă și ce mai au ei în vedere…Cine este pentru?.. Abțineri?… Împotrivă?”

Cu unanimitate de voturi această rezoluție a fost votată, lucru care l-a deranjat vizibil pe primarul Ovidiu Crețu!

Crețu NU cedează presiunilor și arată că încă mai are vână!

Primarul Bistriței a avut un speech tăios la adresa președintelui Consiliului Județean și i-a amintit că fostul primar Vasile Moldovan a pierdut alegerile când a accesat un împrumut pentru modernizarea unor străzi din Bistrița!

„Se vorbește de asfaltarea străzilor!… Dragii mei: Am asfaltat 40 de străzi de pământ. Știți câte străzi a asfaltat administrația Moldovan în 8 ani de guvernare: una! Ca să NU vorbesc de celelalte, că NICIUNA. Vorbește cineva de asta? NU! Vorbește cineva de asta sau că un trotuar undeva NU este în regulă sau că un stâlp l-a plantat cineva de prost, în mijlocul trotuarului. despre asta se discută, NU despre cele 40 de străzi! Reabilitarea străzilor… ceea ce ne-am propus acuma și am și votat: să luăm un credit și să facem reabilitarea străzilor în oraș! Vă amintesc că Vasile Moldovan a făcut același lucru în anul în care a pierdut! Cele 32 de străzi care erau în programul respectiv, 18 dintre ele le-am asfaltat eu, că NU a mai apucat. Din toate 32 NU mai este una care să NU fie spartă! NICIUNA ! De ce? Pentru că există o dinamică a construcției, a modernizării rețelelor, inclusiv ce zicea domnul președinte a rețelelor de apă, dar NU numai de apă și electrice și de gaz și NU ai ce să faci. Poți să spui că NU accepți să spargă o stradă pentru că este nouă, dar dacă 20 de case riscă să rămână fără apă sau NU se pot alimenta cu apă… o să te trezești cu toți oamenii care spun: dar cu noi ce faceți? Că NU există soluție tehnică decât să spargi. Mai mult, în ce privește gazul ei spun foarte clar: OK stăm liniștiți și NU modernizăm dar o să vin să-mi dați… pe accidente și atunci nici nu mai discut cu d-voastră și încep să fac spargerile că atunci eu, cel de la gaz, pun în pericol viața cetățenilor prin acumulări de gaze! Lucrurile sunt complicate. Trebuie să conducem evoluția orașului astfel încât să fie suportabilă. Imaginați-vă un oraș în care de la Viișoara și până la Unirea este un șantier pe toată linia, că mai avem 18 străzi pe care se execută piste de biciclete. Imaginați-vă că sunt străzile mari pe care le executăm: Gării, Decebal, Andrei Mureșanu și Năsăudului și pe lângă asta mai intrăm și pe celelalte zone cu 20-30 de străzi. Este imposibil!

Trebuie gândirea să fie tehnică și să rezolve problemele astfel încât să fie rezolvabile! să conducem evoluția orașului astfel încât să fie suportabilă! ” – a declarat Ovidiu Crețu!

În discursul său, Crețu a zis că Dragnea și Radu Moldovan i-au mijllocit o întrevedere cu Ministrul Transporturilor pentru centura Bistriței, Singura variantă pentru decongestionarea traficului din oraș, în opinia sa.

 

p1

p7

 

 

 

 

 

p18

p28

 

 

 

 

 

a1 - Copy

radu nervi

 

 

 

 

 

 

Pentru nereușitele din cei 10 ani de administrație, Crețu s-a victimizat și a dat vina pe sistem, pe legi, pe liberali… pe oricine i-a venit la gură! 

De la pupitru, Crețu s-a victimizat și a dat vina pe opoziție pentru nerealizarea obiectivelor propuse: centura de sud și Wonderland-ul, în principal, dar și alte proiecte din Consiliul Local! Primarul a amintit de susținerea financiară a sportului pe care Radu Moldovan și-ar fi asumat-o oarecum imprudent! În ce privește echipa de handbal, Crețu a declarat că el împreună cu Adi Moldovan și Iuliu Crăciun au înființat-o și au fost primii susținători ai unui astfel de proiect, sistat din cauza legislației neclare! Primarul Crețu a declarat că Bistrița l-a făcut pe Moldovan președinte de județ și că dacă se pierde Primăria Bistrița, în 4 ani se pierde și fotoliul de președinte al Consiliului Județean!

La toate aceste replici tăioase Radu Moldovan s-a abținut să răspundă și a preferat să înghită în sec și să mascheze disconfortul creat! Cei doi lideri s-au evitat reciproc, iar la discursul noului președinte de organizație, Ovidiu Crețu a preferat să stea în spatele sălii, în compania lui Dan Tanko și a câtorva consilieri locali, în timp ce Radu Moldovan a rămas în rândul întâi, de unde vocifera constant către scenă!

a4

r11

 

 

 

 

 

 

Accesarea unui împrumut pentru străzi reprezintă mărul discordiei și a iscat un prim conflict între Crețu și Radu Moldovan!

4 comments

  1. După părerea mea și cred că nu este singulara, ,,soarele vostru se apropie de final,, ați condus prost și prejudiciate 28 de ani, PNL nu are apsolut nici-o vina, voi sunteți incapabili, rău intenționați și nu aveți discernământ în tot ceea ce gândiți și faceți, sunteți un algoritm al înfatuărilor, eșecului și al lucrului prost făcut, minciună, manipularea, amenințarea,intimidarea și șantajul ,va recomanda și da, sunteți cei mai buni, în rest moarte ușoară, administrativă și politica

  2. Cretu face pe prostul cu riscul de a ramane asa. El spunea că fostul primar Vasile Moldovan a pierdut alegerile in 2008, din cauza ca a accesat un împrumut pentru modernizarea unor străzi din Bistrița, ceea ce nu-i adevarat. Cretu stie foarte bine ca adevaratul motiv pentru care Vasile Moldovan a pirdut fotoliul de primar a fost incendiul care a distrus turnul de la Biserica Evanghelica si despre care inca mai exista suspiciuni cu privire la adevaratul piroman.

  3. Circ, pâine din aluat congelat și zdrăngăneală pe bubuituri de artificii, Nu știu ei care a stricat mai mult, care a folosit mai mulți bani aiurea, fără noimă fără justificare tehnică și funcțională, de proastă calitate și aspect oripilant / vezi RUJA / din fața CJ. Nu mai vorbesc de denumirile în limbi străine, că acum numai așa dă bine, dar ei nu înțeleg ce înseamnă. Măcar să pună și traducerea alături.

  4. Inseamna ca acum incepe lupta pentru ciolan intre ei

error: Content is protected !!