Angajaţii Casei Naționale de Asigurări de Sănătate și ai Caselor Județene de Asigurări de Sănătate au declanșat, începând de joi, un protest pe perioadă nedeterminată, ei fiind nemulţumiţi de faptul că salariile lor nu au mai crescut din anul 2018 și că autorităţile nu găsesc soluţii pentru o salarizare decentă în sistem, anunță sindicatele. Activitatea de relaţii cu publicul este afectată.
”Blocul Naţional Sindical (BNS), alături de afiliatul său Federaţia Sindicatelor Caselor de Asigurări de Sănătate (FSCAS), informează că începând de joi, 2 noiembrie 2023, angajaţii Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS), ai Casei de Asigurări de Sănătate a Municipiului Bucureşti, ai Caselor Judeţene de Asigurări de Sănătate şi ai Casei de Asigurări de Sănătate a Apărării, Ordinii Publice, Siguranţei Naţionale şi Autorităţii Judecătoreşti intră în protest generalizat pe perioada nedeterminată”, se arată într-un comunicat al BNS.
Sindicaliştii susţin că această decizie survine ca urmare a faptului că, după luni de zile de dialog şi de aşteptare, au constatat că pentru cei mici ca număr, în ciuda răspunderilor sociale majore pe care aceştia le au, nu se găsesc soluţii, însă sunt găsite „soluţii satisfăcătoare şi imediate” pentru cei mari, de ordinul zecilor de mii de salariaţi.
BNS, FSCAS şi conducerea CNAS au încercat rezolvarea problemelor de salarizare din această instituţie, promovând un proiect de lege pentru a genera suportul legislativ necesar corecţiilor salariale, în condiţiile în care salariaţii din aceste instituţii nu au beneficiat de niciun fel de creştere salarială din 2018 până în prezent. Aceasta, în ciuda faptului că, în perioada pandemiei de COVID-19, instituţia a funcţionat la capacitate maximă cu toţi salariaţii săi pentru a putea să asigure finanţările necesare tuturor furnizorilor de servicii de sănătate implicaţi, se arată în comunicatul BNS.
„Deşi proiectul de lege trimis în Parlament viza în mod direct salarizarea lucrătorilor din CNAS, anumiţi miniştri şi parlamentari au intervenit prin amendate pentru alte tipuri de categorii de salariaţi din sectorul de sănătate publică (nu puţini la număr), ce nu erau vizaţi de proiectul legii. În aceste condiţii, ne-am trezit în ultima săptămână de lucru a sesiunii parlamentare precedente (luna iunie a.c), că proiectul de lege ajuns pe agenda plenului Camerei Deputaţilor (camera decizională) a fost retras de la vot, motivul fiind că impactul financiar este unul foarte mare din cauza acestor noi amendamente. În ciuda unor promisiuni care ne-au fost făcute după protestul din data de 10 iulie 2023, am constatat că s-au găsit soluţii prin ordonanţe de urgenţă pentru alte categorii de salariaţi din sănătate, cu excepţia noastră”, explică sindicaliştii Federaţiei Sindicatelor Caselor de Asigurări de Sănătate.
Aceştia atrag atenţia că odată cu anunţul public al Guvernului, concretizat prin asumarea răspunderii pe Legea privind unele măsuri fiscal-bugetare pentru asigurarea sustenabilităţii financiare a României pe termen lung, s-a produs un fenomen extrem de periculos: peste 100 de salariaţi din CNAS, CASMB, OPSNAJ şi CAS judeţene au migrat către alţi ordonatori de credite din sistemul public.
”Acest fenomen aduce grave atingeri funcţionării CNAS, CASMB, OPSNAJ şi CAS judeţene privind relaţia cu cei peste 40.000 de furnizori de servicii de sănătate punând în pericol: decontarea cheltuielilor prestatorilor de servicii (ex: spitale, farmacii); asigurarea cu medicamente şi materiale sanitare din Programele Naţionale de Sănătate pentru pacienţii cu boli cronice; creşterea exponenţială a perioadelor de procesare şi decontare a concediilor medicale; scăderea capacităţii de interacţiune cu populaţia beneficiară de servicii publice de sănătate”, afirmă reprezentanţii organizaţiei sindicale.
În acest context, joi, 2 noiembrie 2023, activitatea de relaţii cu publicul este grav perturbată, inclusiv procesarea tuturor documentelor venite de la furnizorii de servicii, de la companii (concedii medicale) şi, nu în ultimul rând, a programelor naţionale de sănătate, din cauza faptului că majoritatea salariaţilor din CNAS, CASMB, CJAS-uri şi OPSNAJ intră în protest generalizat pe perioadă nedeterminată.
Potrivit sursei citate, 90% din salariaţii Casei şi-au exprimat acordul cu privire la acest protest, cu excepţia conducătorilor instituţiei de la nivel central şi teritorial.
„Nu am cerut rectificări bugetare! Resursele financiare necesare salariilor noastre sunt insignifiante şi se regăsesc deja în bugetul CNAS datorită economiilor făcute la fondul de salarii pe parcursul acestui an. Atragem încă o dată atenţia că, în ultimii 4 ani, prin plecări voluntare, această instituţie a pierdut peste 25% din totalul salariaţilor din motive de politică salarială. Avem nevoie de o soluţie juridică pentru a putea plăti salarii corecte lucrătorilor din CNAS, CASMB, CAS judeţene şi OPSNAJ”, au mai transmis sindicaliştii.
Și sindicaliștii din cadrul Casei Județene de Asigurări de Sănătate Bistrița-Năsăud participă la protest. Potrivit directorului general al instituiției, Vilhelm Szekely, este afectată activitatea de relații cu publicul.
”Nu avem activitate cu publicul. Public înseamnă persoanele fizice asigurate și furnizorii noștri care sunt pe relații contractuale cu Casa. Nu procesăm informații, date, documente. Suntem în instituție toți salariații, dar am încetat să mai lucrăm cu publicul. Sunt oameni care vin, dar citesc comunicatul afișat la intrare și pleacă”, a spus Vilhelm Szekely.