Federația Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI) și Federația Sindicatelor din Educație ”Spiru Haret” au inițiat procedura de referendum prin care angajații din învățământ să decidă dacă vor refuza să participe la activitățile din prima zi de școală, potrivit Edupedu.ro.
Sindicatele propun membrilor ca formă de protest ”boicotarea începerii anului școlar pe data de 8 septembrie”.
Nemulțumirile sindicale sunt generate de aplicarea Legii 141/2025, cunoscută drept ”Legea Bolojan”, care prevede creșterea normei didactice cu 2-4 ore, comasarea de școli, creșterea efectivelor de elevi pe clasă, reducerea cu peste 50% a tarifului pentru plata cu ora și majorarea obligației de catedră pentru directori și inspectori.

Protestele vor continua în luna august în fața Ministerului Educației și Cercetării, iar din 1 septembrie se extind și în țară, în fața Prefecturilor, între orele 12:00- 13:00, până în ziua începerii noului an școlar, inclusiv. Cursurile încep, oficial, pe 8 septembrie 2025.
FOTO: Edupedu.ro