Un bărbat aflat sub influența băuturilor alcoolice a fost implicat într-un accident rutier produs marți, în cea de-a treia zi de Paște, pe DN 17, în localitatea Viișoara.
”Ieri, în jurul orei 13.30, polițiștii Biroului Rutier Bistrița au intervenit pentru efectuarea de verificări, ca urmare a sesizării unui accident rutier, soldat cu pagube materiale. Accidentul s-a produs pe Drumul Național 17, în Viișoara, fiind implicate un autoturism condus de un bărbat de 60 de ani, din Bistrița și un altul, condus de un bărbat de 70 de ani, din Dej. În urma testării cu aparatul etilotest, rezultatul a fost negativ în cazul bărbatului din Dej și 0,71 mg/l alcool pur în aerul expirat, în cazul conducătorului auto din Bistrița. Acesta din urmă a fost condus la spital pentru prelevarea de mostre biologice, în vederea determinării alcoolemiei”, a precizat Inspectoratul de Poliție Județean Bistrița-Năsăud.
Cercetările în acest caz sunt continuate de polițiștii Biroului Rutier, în cadrul unui dosar penal întocmit pentru conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice.