Șofer care transporta cherestea fără acte, amendat de polițiști

Un tânăr din județul Cluj a fost amendat de polițiștii bistrițeni, acesta fiind depistat de oamenii legii în timp ce transporta cherestea fără documente de proveniență. În plus, întreaga cantitate de lemn i-a fost confiscată.

”La data de 31 octombrie, în cadrul acțiunilor preventive desfășurate, polițiștii Serviciului Rutier au oprit în trafic, pentru control, un camion înmatriculat în județul Cluj, care circula pe raza municipiului și care era condus de un tânăr de 19 ani. În urma primelor verificări efectuate, polițiștii au constatat faptul că acesta transporta materialul lemnos fără documente legale. Polițiștii Biroului Delicte Silvice, împreună cu specialiști silvici au efectuat verificări de specialitate, în urma cărora au constatat faptul că pentru materialul lemnos transportat, tânărul nu deține documente legale de transport și proveniență. Astfel, au ridicat în vederea confiscării cantitatea de 5,75 mc de cherestea, în valoare de peste 4.100 de lei, iar pe conducătorul auto l-au sancționat contravențional, conform Legii 171/2010, cuantumul amenzii fiind în valoare  de 5.000 de lei”, informează Inspectoratul Județean de Poliție Bistrița-Năsăud.

error: Content is protected !!