Un tânăr care s-a urcat la volanul unei mașini după ce a consumat băuturi alcoolice a fost implicat într-un accident produs pe DJ 172G, în localitatea Livezile, potrivit buletinului de presă al Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița-Năsăud.
”În seara de 16 iulie, un tânăr de 25 de ani, din Dorolea, în timp ce conducea un autoturism pe Drumul Județean 172G, la intrarea în localitatea Livezile, a pierdut controlul direcției de deplasare, a ieșit în afara părții carosabile și a ajuns într-un șanț. Testarea etilotest a bărbatului a indicat faptul că acesta consumase alcool înainte de a se urca la volan, rezultatul fiind de 0,71 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, a fost condus la spital pentru a-i fi prelevate mostre biologice, iar polițiștii continuă cercetările în cadrul dosarului penal întocmit”, se arată în buletinul Poliției.
Polițiștii Secției 2 Poliție Rurală Prundu Bârgăului au întocmit un dosar penal pentru comiterea infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice și continuă cercetările în acest caz.