Doi șoferi s-au urcat la volanul unor mașini deși se aflau sub influența băuturilor alcoolice și au fost implicați în accidente rutiere produse pe drumurile din Bistrița-Năsăud.
Spre exemplu, un șofer care conducea beat o mașină a pierdut controlul asupra direcției de deplasare și autoturismul a ajuns într-un șanț.
”La data de 12 noiembrie, polițiștii au fost sesizați, prin 112, cu privire la faptul că, în localitatea Ilișua, s-a produs un accident rutier, soldat cu pagube materiale. La fața locului a fost identificat un bărbat, de 69 de ani, din Dej, iar din verificările efectuate, a reieșit faptul că acesta, în timp ce conducea un autoturism, pe Drumul Județean 171, pe direcția de mers Ilișua-Uriu, a pierdut controlul direcției și a ajuns într-un șanț. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,75 mg/l alcool pur în aerul expirat și a fost condus la spital, unde i s-au recoltat mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză a fost întocmit dosar penal”, se arată într-un comunicat de presă al Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița-Năsăud.
De asemenea, un alt șofer beat a fost implicat într-un accident rutier produs pe DN 17, la Viișoara.
”În seara de 11 noiembrie, polițiștii Biroului Rutier au constatat, în flagrant delict, o infracțiune de conducere sub influența alcoolului, pentru care au întocmit dosar penal. În fapt, un bărbat, de 43 de ani, din Jelna, în timp ce conducea un autoturism pe Drumul Național 17, în Viișoara, a pierdut controlul direcției și a ieșit în afara părții carosabile. Întrucât emana halenă alcoolică, la fața locului a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicat fiind 1,17 mg/l alcool pur în aerul expirat. A fost condus la spital, unde i-au fost recolatate probe biologice în vederea determinării alcoolemiei. Serviciul Rutier Bistrița-Năsăud continuă cercetările în acest caz”, mai precizează Poliția.