În intervalul 10 – 12 iulie, polițiștii din Bistrița-Năsăud s-au aflat la datorie și au acționat inclusiv pe linie rutieră pentru siguranța participanților la trafic. Oamenii legii au sancționat mai mulți șoferi pe care i-au depistat în timp ce conduceau mașini deși nu aveau permis, se aflau sub influența băuturilor alcoolice sau a substanțelor psihoactive.
Inspectoratul Județean de Poliție Bistrița-Năsăud oferă și câteva exemple de șoferi care nu au respectat prevederile legale în vigoare:
La data de 10 iulie, polițiștii Serviciului Rutier au depistat și oprit în trafic un autoturism condus de un bărbat de 30 de ani, din Unirea. În urma verificărilor efectuate, a reieșit faptul că acesta avea suspendat dreptul de a conduce autovehicule pe teritoriul României, motiv pentru care a fost întocmit dosar penal.
În noaptea de 10/11 iulie, în jurul orei 03.00, polițiștii au depistat în trafic un autoturism care circula pe Drumul Național 17, în localitate Susenii Bârgăului. A fost identificat conducătorul auto în persoana unui tânăr de 23 de ani, din Bistrița Bârgăului. Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, valoarea indicată fiind 0,66 mg/l alcool pur în aerul expirat și i s-au recoltat mostre de sânge în vederea determinării alcoolemiei. Cercetările continuă în cadrul unui dosar penal deschis pentru conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice.
În dimineața de 11 iulie, pe Drumul Județean 151, în Țăgșoru, polițiștii au oprit în trafic un autoturism înmatriculat în județul Mureș, condus de un tânăr de 24 de ani, din Sărmășel. Fiind testat cu aparatul etilotest, valoarea indicată a fost de 0,54 mg/l alcool pur în aerul expirat și a fost condus la spital pentru a-i fi prelevate mostre în vederea determinării alcoolemiei. În cauză a fost întocmit dosar penal pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.
În dimineața de 11 iulie, un bărbat de 25 de ani, din Țagu, a fost depistat de polițiștii Secției 3 Poliție Rurală Lechința în timp ce conducea un autoturism, pe Drumul Județean 151. Rezultatul testării cu aparatul etilotest a fost de 0,69 mg/l alcool pur în aerul expirat și i-au fost prelevate probe biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză s-a întocmit dosar pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.
În seara de 10 iulie, polițiștii Secției 5 Poliție Rurală Petru-Rareș au depistat un bărbat de 37 de ani, din Reteag, care conducea o autoutilitară pe Drumul Național 17, în localitatea Bața. Rezultatul testării cu aparatul etilotest a fost 0,75mg/l alcool pur în aerul expirat și i-au fost recoltate probe, în vederea determinării alcoolemiei. Cercetările continuă în cadrul unui dosar penal întocmit pentru conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice sau a altor substanțe.
În dimineața de astăzi, 12 iulie, polițiștii Biroului Rutier au depistat un bărbat de 35 de ani, din Bistrița care se afla la volanul unui autoturism care circula pe o stradă din Bistrița. Valoarea indicată în urma testării cu aparatul etilotest a fost 0,64 mg/l alcool pur în aerul expirat. A fost condus la spital pentru a-i fi recoltate probe în vederea stabilirii alcoolemiei și a fost întocmit dosar penal, în cadrul căruia sunt continuate cercetările.
În această dimineață, în jurul orelor 04.45, polițiștii Biroului Rutier au oprit pentru control un autoturism care circula pe strada Falezei din Bistrița. A fost identificat conducătorul auto, un tânăr de 22 de ani, din Gledin, iar în urma testării cu aparatul DRUG TEST 5000, rezultatul a fost pozitiv în cazul a două substanțe. Cel în cauză a fost condus la spital pentru a-i fi prelevate mostre biologice, iar polițiștii au întocmit dosar penal conform art. 336 din Codul Penal.