Șoferi fără permis sau sub influența băuturilor alcoolice, depistați în trafic de polițiști

Doi bărbați s-au ales cu dosare penale și sunt cercetați de polițiști după ce s-au comis infracțiuni la regimul rutier. Unul dintre aceștia a fost reținut pentru 24 de ore.

Potrivit Inspectoratului Județean de Poliție Bistrița-Năsăud, unul dintre bărbați s-a urcat la volanul unui autoturism neînmatriculat deși consumase alcool înainte.

În după-masa de ieri, 17 decembrie, polițiștii Secției 1 Poliție Rurală Bistrița au oprit în trafic, pentru control, un autovehicul cu numere de Bulgaria care circula pe Drumul Județean 173G, pe direcția Cetate spre Jelna. Polițiștii au identificat conducătorul auto ca fiind un bărbat de 48 de ani, din Jelna, iar în urma testării cu aparatul etilotest, rezultatul a fost de 0,45 mg/ l alcool pur în aerul expirat. Acesta a fost condus la spital, unde i-au fost recoltate mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. Totodată, în urma verificărilor, a reieșit faptul că autovehiculul nu este înmatriculat”, precizează IPJ Bistrița-Năsăud.

În acest caz, oamenii legii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui autovehicul sub influența băuturilor alcoolice și punerea în circulaţie sau conducerea unui vehicul neînmatriculat.

Totodată, un alt bărbat a fost reținut pentru 24 de ore și riscă arestarea preventivă tot pentru infracțiuni la regimul rutier.

”La data de 17 decembrie, în urma probatoriului administrat de către polițiștii Serviciului Rutier a fost dispusă reținerea pentru 24 de ore a unui tânăr de 25 de ani, din Satu Nou, cercetat pentru comiterea mai multor infracțiuni la regimul rutier. Din cercetările polițiștilor a reieșit faptul că, în intervalul aprilie-decembrie 2020, acesta ar fi condus fără să dețină permis de conducere și aflându-se sub influența alcoolului, fiind depistat și oprit în trafic. În prezent, tânărul se află în arestul I.P.J. Bistrița-Năsăud, iar în cursul zilei de astăzi va fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Bistrița cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile”, mai arată IPJ Bistrița-Năsăud.

Cercetările sunt continuate către polițiștii Serviciului Rutier.

ACTUALIZARE

”Tânărul de 25 de ani, din Satu-Nou, reținut de polițiștii Serviciului Rutier și cercetat pentru comiterea mai multor infracțiuni la regimul rutier, a fost prezentat magistraților care au dispus arestul la domiciliu pentru 30 de zile a acestuia. În cursul zilei de ieri, a fost prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Bistriţa, iar ulterior, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Bistrița a dispus măsura arestului la domiciliu pentru 30 de zile. Cercetările sunt continuate de polițiștii Serviciului Rutier”, a transmis IPJ Bistrița-Năsăud.

error: Content is protected !!