Șoferii sunt rugați să nu parcheze, mâine, pe o porțiune a străzii Arțarilor

Pe strada Arțarilor din municipiul Bistrița se vor executa lucrări de reabilitare, acestea urmând să se deruleze pe parcursul zilei de miercuri – 27 mai. Șoferii sunt rugați să nu parcheze mașinile pe o porțiune a acestei străzi.

”În cadrul lucrărilor de reparații străzi, Direcția Servicii Publice Bistrița are programate lucrări de reparații curente prin turnare mixtură asfaltică pe partea carosabilă a străzii Arțarilor (între strada Romană și strada Gării). Lucrările se execută în data de 27.05.2020, între orele 7.00 – 18.00”, informează Primăria Bistrița.

Totodată, administrația locală precizează că, pe perioada lucrărilor, traficul rutier pe această stradă va fi închis și semnalizat corespunzător.

”Pentru desfășurarea în bune condiții a lucrărilor, rugăm a nu se parta pe carosabil pe perioada lucrărilor. Rugăm riveranii și participanții la trafic să dea dovadă de înțelegere și colaborare”, mai completează Primăria Bistrița.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

error: Content is protected !!