Deşi o parte dintre minori sunt zilnic expuşi la violenţă în şcoală, familie sau pe stradă, patru din zece elevi din ciclul gimnazial şi liceal nu ştiu dacă în unitatea lor de învăţământ se află un consilier şcolar cu care să poată vorbi dacă au nevoie, arată un sondaj realizat de World Vision România.

Fundaţia trage un semnal de alarmă nu doar asupra numărului insuficient de consilieri în şcoli, cât şi asupra faptului că acolo unde există, copiii de multe ori nu sunt informaţi. În acelaşi timp, 37% dintre profesorii consultaţi de organizaţie se simt puţin sau deloc pregătiţi să identifice copiii care sunt victime ale violenţelor. Iar în cazul actelor de agresiune care se petrec chiar la şcoală, doar 45% consideră că „ştiu ce au de făcut”.

„Studenţii care îşi hărţuiesc colegii şi profesorii sunt de foarte multe ori victime ale abuzului de acasă. Aceşti copii se pot identifica cu agresorul şi astfel comit o serie de violenţe la şcoală. Am vorbit cu mai mulţi profesori care mi-au atras atenţia asupra bullying-ului din şcolile româneşti. Nu cred că se poate face foarte mult fără o strategie la nivel local sau chiar naţional. Singură, şcoala este impotentă în rezolvarea problemelor de genul ăsta (…) Trebuie să fim fermi, dar corecţi. Să câştigăm respect, dar să înţelegem că avem de-a face cu o problemă complexă, iar disciplinarea mai strictă prin pedepse de tot felul nu o va rezolva„, explică criminologul Dan Rusu, lector în criminologie la Universitatea din Birmingham şi formator în cadrul programelor World Vision România.

43% dintre adolescenţii de la sate văd în comunităţile lor oameni care sunt violenţi şi consumă alcool. Totodată, 20% dintre părinţii lor consideră că cei mici sunt expuşi la violenţe pe stradă, mai arată datele World Vision România.

Referitor la agresiunile în şcoală, doi din zece copii din comunităţile vulnerabile spun că violenţa este prezentă mult sau foarte mult. Un procent similar de profesori (23%) spun că la şcoală se simt doar în mică măsură sau deloc în siguranţă. Întrebaţi din ce direcţie vine cel mare grad de violenţă asupra lor, conform cadrelor didactice consultate de organizaţie, 36% au spus părinţii, 27% elevii, iar 8% au răspuns că din partea directorului unităţii de învăţământ sau a altor colegi de catedră. La aceeaşi întrebare, peste 25% dintre profesori au preferat să nu răspundă.

Într-o cercetare realizată anul acesta de World Vision România, 55% dintre profesori spun că au fost martori la acte de violenţă în şcoala lor. Pe de altă parte, doar 45% consideră că „ştiu ce au de făcut” şi 40% au participat la instruiri despre cum pot răspunde violenţelor din şcoală.

Mai mult, fundaţia atrage atenţia că a crescut numărul de violenţe asupra copiilor raportate la DGASPC-uri: de la 11.903 (între ianuarie-septembrie 2021) la 12.761 în acelaşi interval al anului trecut. În plus, a crescut şi numărul de violenţe în familie înregistrate de către Poliţia Română: de la 23 de mii (în 2018) la peste 26 de mii în prima jumătate a anului precedent.

„Ce ne spun aceste date? Nu a crescut numărul de violenţe din viaţa reală, ci numărul de agresiuni raportate oficial. Trebuie să fim realişti şi să realizăm că aceste cifre reprezintă doar cazurile cele mai grave, care ajung în atenţia autorităţilor statului. Copiii sunt prinşi într-un ciclu al violenţei – fenomen la care sunt martori atât în familie, cât şi la şcoală sau în comunitatea de care aparţin. Iar una dintre cele mai grave consecinţe este că ei pot deveni la rândul lor agresori. Un copil violent este un copil care nu este bine. Un copil violent este de fapt un copil care strigă după ajutor. Trebuie să gândim soluţii adaptate prevenirii factorilor şi cauzelor care declanşează violenta. Este nevoie de programe specifice de implicare a tinerilor şi copiilor în luarea deciziilor, în organizarea de activităţi de prevenire a bulyingului şi de manageriere a conflictelor. De aceste programe este nevoie la nivel naţional, pentru că violenţa este o realitate cu care se confruntă deopotrivă atât comunităţile vulnerabile, cât şi cele din marile oraşe. Nu putem să mai amânăm creşterea numărului de consilieri şcolari, de psihologi şi pregătirea lor să facă faţă nevoilor prezente în şcoală şi din afara ei. S-au făcut eforturi, dar nu suficiente. Cum nu mai putem să amânăm nici formarea profesorilor şi pregătirea părinţilor pentru a evita alte tragedii. Toate aceste eforturi trebuie susţinute la nivel comunitar, inclusiv de către autorităţile locale, prin servicii şi echipe pluridisciplicare care să prevină cauzele extrem de complexe ale fenomenului de violenţă. În toate programele noastre de sprijin educaţional, social şi emoţional, includem pe cât posibil consilierea psihologică pentru copii, părinţi şi profesori. Cu toţii avem nevoie să fim în siguranţă, însă nu vom produce o schimbare reală dacă nu lucrăm împreună şi dacă nu recunoaştem că trebuie să schimbăm modul în care fiecare face câte ceva”, a declarat Mihaela Nabăr, director executiv World Vision România.

World Vision România susţine în prezent peste 30.000 de copii, părinţi şi profesori cu activităţi de educaţie non-formală pentru dezvoltarea socio-emoţională, prevenirea violenţei în şcoli şi asigurarea unui climat şcolar bazat pe responsabilitate, empatie, echitate şi acces neîngrădit al copiilor la drepturile lor.