Sorin Hangan iese la atac, după ce viceprimarul Bistriței a anunțat cu surle și trâmbițe că va moderniza trecerea de cale ferată de pe strada Lucian Blaga, zonă unde se creau ambuteiaje la orele de vârf! În luna iulie, consilierii locali ai P.N.L au inițiat un proiect de hotărâre privind modernizarea trecerilor de cale ferată situate în intravilanul municipiului, au susținut o conferință de presă pe această temă, iar proiectul le-a fost respins.
Răspunsul HALUCINANT al aparatului de specialitate al primarului: “Referitor la planul de măsuri pentru prevenirea accidentelor, NU reiese explicit ce are în vedere în mod concret inițiatorul. Identificarea riscurilor și prevenirea accidentelor a făcut Planul de Mobilitate Urbană Durabilă, aprobat prin HCL nr. 58 din 2017.”
Sorin Hangan a depus un proiect de hotărâre pentru bugetarea unor investiții în vederea securizării trecerilor de cale ferată din intravilanul Bistriței și implicit a trecerii de cale ferată din Viișoara.
Art 1. Montarea în regim de urgență a unei bariere și a echipamentelor de semnalizare acustică și luminoasă la trecerea la nivel cu calea ferată din Viișoara.
Art.2 Prin grija primarului și a serviciilor de specialitate se vor identifica și alte locații în vederea montării barierelor la nivelul trecerilor de cale ferată .
Raportul negativ a fost semnat de funcționarii Valentina Fechete, Nicolae Scurtu și de juristul Dumitru Cincea, iar primarul Crețu a semnat ca fiind de acord cu punctul lor de vedere. Având în vedere raportul de pe marginea proiectului inițiat de liberali, sunt șanse minime ca acesta să fie aprobat în ședința de luni. Mai ales că primarul Crețu controlează lejer grupul de consilieri locali ai PSD, care NU îndrăznesc să se opună directivelor și votează în bloc.
Trecerile de cale ferată din intravilanul orașului sunt semnalizate, dar FĂRĂ bariere!
Sorin Hangan: „Ne-am lămurit, domnule viceprimar! Dacă minți de mic, când vei fi mare doar te prefaci!”
„Constatăm pe zi ce trece că PSD face tot posibilul pentru a-şi aroga toate meritele. Dacă oaia a făcut doi miei, este datorită PSD. Dacă avem recolte bogate la grâu şi orzoaică este datorită PSD. Nimeni nu spune că oaia crescută până la maturitate sau pregătirile terenurilor agricole n-au avut un program de guvernare al PSD. Să-ți arogi merite şi să ieşi în față, bătându-te cu pumnul în piept ca şi cum acum ai fi ieşit de la sala de forță, o pot face doar actorii politici care stau în fotoliu în fața televizorului şi apoi au pretenția să fie premiați de Uniter.
În toată țara, aceste metehne social-democrate sunt omniprezente, dar la Bistrița parcă s-a întâmplat primul descălecat al ipocriziei. De aproape 10 ani, primarul Ovidiu Crețu a transformat oraşul în propria moşie.
Acum, după ce oraşul a fost sufocat de infatuarea sa, cu un împrumut pentru o pârtie nefuncțională, un pod care duce undeva, departe în absurd, şi alte victorii politice, nicidecum cetățeneşti, a lăsat loc unui urmaş de partid, adică dumneavoastră, domnule viceprimar Cristian Niculae! Un oraş nu se conduce de unul singur, ci de un Consiliu Local, unde voturile nu ar trebui să țină seama nici de cine conduce țara şi nici de doctrine politice.
În acest sens, oarecum giratoriu având în vedere că tot ce mişcă în oraş se învârte în jurul membrilor PSD din primărie şi Consiliul Local, pe 8 iunie 2017, grupul consilierilor locali PNL a depus un proiect prin care trecerile la nivel cu calea ferată din Viişoara, Lucian Blaga şi Ioan Slavici urmau să fie realizate din fondurile Primăriei. Propunerea consilierilor liberali a fost discutată în şedința Consiliului Local din iulie. Vă reamintesc toate acestea domnule viceprimar, pentru a vă reîmprospăta memoria şi pentru ca dumneavoastră să aveți un dram de decență când susțineți că preocuparea privind realizarea unei treceri semaforizate la nivel cu calea ferată de pe Lucian Blaga vă aparține dumneavoastră şi colectivului PSD din Primărie!
În şedința din iulie proiectul a fost respins pentru că, nu-i aşa, ar fi culmea ca un proiect al consilierilor PNL să fie aprobat când majoritatea este PSD. Această logică de partid, fără nicio legătură cu interesul cetățenesc, este dăunătoare pentru oraş. Consilierii PNL nu sunt figuranții dumneavoastră în piesa „PSD pentru Bistrița” deoarece în acea şedință păpuşarul consilierilor social-democrați ați fost chiar dumneavoastră, nu Ovidiu Crețu, primarul în funcție. Ca atare, proiectul a căzut, motivându-se discuțiile cu CFR, cu Ministerul Transporturilor şi cu faptul că Primăria Bistrița nu poate finanța aşa ceva. S-a invocat încălcarea legalității!!!
După două luni, dumneavoastră comunicați cetățenilor că lucrările la trecerea de pe Lucian Blaga se fac din banii Primăriei, în urma multor sesizări a conducătorilor auto şi a preocupării constante pe care Primăria, recte PSD, recte dumneavoastră, o acordă doleanțelor cetățeneşti! Personal cred că unul dintre cetățeni este chiar Radu Moldovan, şeful dumneavoastră de partid ce locuieşte în zonă, care s-a văitat că face 35-40 minute până la serviciu, la Consiliul Județean. Mai mult, acesta v-a sugerat public să íncepeți demersurile pentru contactarea unui împrumut prin care să fie reabilitate străzile oraşului, oraş care are onoarea să vă aibă viceprimar. Nu mai spun că declarațiile domnului Moldovan au fost făcute într-o conferință de alegeri interne când ați câştigat funcția de preşedinte al PSD Bistrița. Ar ínsemna că viața cetățenilor depinde de social-democrație şi de exponenții acesteia.
Vreau doar să vă pun câteva întrebări simple. De ce în iulie Primăria nu putea da bani pentru lucrările de pe Lucian Blaga, iar acum poate? Ce s-a schimbat? Ministerul Transporturilor nu are bani pentru salarii, exact ca la Ministerul Apărării, iar banii pentru investiții au fost luați ca să se acopere gaura bugetului național? În loc să spui adevărul, să respecți adevărul, să fii om şi să informezi cetățenii că reprezentanții PNL din Consiliul Local au avut dreptate, este mai bine să faci jocul ipocriziei şi să-ți arogi merite politice?
Este foarte bine că se realizează trecerea de pe Lucian Blaga, domnule viceprimar! Ar fi foarte bine să se realizeze şi cele din Viişoara şi Ioan Slavici. Cetățenii trebuie scoşi din starea de inconfort în care i-a adus colegul dumneavoastră de partid, Ovidiu Crețu, dar metehnele lui se vede că le moşteniți şi dumneavoastră! Ipocrizie, infatuare şi respectarea ordinelor de la partid! Ați ínceput campania electorală din timp, domnule viceprimar, însă ați început-o cu o minciună! Iar consilierii PNL nu se pot face părtaşi decât la adevăr! Adevărul ce trebuie spus cetățenilor dincolo de interesele meschine de partid!” – a postat Hangan!
Cum a încercat Niculae să arate că-i băiat bun și ascultă vocea poporului, care vrea trafic fluidizat pe Lucian Blaga!
Cristian Niculae: „În urma constatărilor făcute de către noi, administrația municipiului Bistrița, completate de sesizările conducătorilor auto nemulțumiți de traficul aglomerat de pe strada Lucian Blaga din orașul nostru, cauzat de trecerea la nivel cu calea ferată nesemaforizată, am luat decizia ca banii necesari pentru modernizarea acestei treceri să fie alocați de la bugetul local al municipiului Bistrița .
Alocarea sumei de 393.000 lei se va face prin rectificare bugetară în ședinta de Consiliu Local din data de 21.09.2017.
Banii sunt necesari pentru realizarea sistemului de semaforizare, urmând ca firma concesionară a căii ferate Bistrița-Bistrița Bârgăului, SC Via Terra Spedition, împreună cu cei de la Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere să reabiliteze trecerea de cale ferată din punctul de vedere al infrastructurii stradale.
Precizez că am purtat numeroase discuții atât cu reprezentanții Ministerului Transporturilor , a Regionalei CFR Cluj, cât și cu firma concesionară SC Via Terra Spedition, deoarece am fi dorit ca această modernizare să nu se facă din banii municipiului.
Acest lucru nu a fost posibil, așadar am hotărât să facem această alocare bugetară pentru a asigura fluidizarea traficului rutier atât de necesară în această zonă.” – a transmis Niculae.
Niculae foc de paie! Cum speculează viceprimarul Bistriței fiecare proiect și se bagă-n față!
Viceprimarul Bistriței trage foc la oala lui și își asumă acest proiect. De altfel, viceprimarul Bistriței a încercat în mai multe rânduri să confiște mediatic proiecte inițiate de Ovidiu Crețu, șeful său ierarhic. Spre exemplu, în luna iulie, Nicuale a profitat de o deplasare a primarului pentru a prezenta obiectivele ce au prins finanțare prin PNDL, în valoare totală de 15 MILIOANE de euro.
Penibilul s-a produs a doua zi, când Ovidiu Crețu anunțat o vizită în teren pentru prezentarea acestor obiective și s-a impus lejer în fața viceprimarului. Prin aceste frecușuri la vârf, Niculae încearcă un transfer de imagine pozitivă, dar până acum a fost blocat de edilul Bistriței.
Trage foc la oala lui! Cristi Niculae își asumă și el ce poate de pe contractele de 15 milioane de euro! Zice că “în urma discuțiilor pe care EU le-am purtat în primăvara acestui an cu ocazia vizitei doamnei vicepremier Sevil Shhaideh… ” Crețu, pac: vine de la București și vrea vizită în teren să prezinte EL obiectivele!
Același lucru încearcă să-l facă și Sorin Hangan prin postarea adresată lui Niculae, prin care vrea să arate că PNL a inițiat proiectului de modernizare trecerii de cale ferată de pe str. Lucian Blaga!
Citiți și:
tiganii fura si poate de aceea au scris asa 🙂
Proiectul pnl-isților cuprindea mai multe bariere, nu putea fi acceptat!
Vorbiti de ciordit de parca ar fi tigan.