Soţia unui pacient diagnosticat cu Covid-19 a născut la Spitalul Judeţean de Urgenţă Bistriţa, a anunțat managerul unității medicale, Gabriel Lazany.
Potrivit managerului SJU Bistrița, femeia a născut prin cezariană, într-o sală de operaţii special amenajată pentru persoanele suspecte de infectare cu noul tip de coronavirus. Soțul femeii este internat la Secţia Boli Infecţioase a unității medicale.
„Am avut o mamă care a născut prin cezariană, soţia unui pacient infectat cu Covid, care este internat la Secţia de Boli Infecţioase. S-a folosit sala de operaţii special amenajată în zona Covid. Mama este izolată în Terapie Intensivă, pentru că este cu cezariană, în zona Covid, deci personalul merge echipat cu absolut tot ce trebuie„, a declarat Gabriel Lazany.
Ultimele date oficiale arată că, la data de 1 aprilie, la SJU Bistrița erau internate 13 persoane confirmate cu COVID-19, cel mai tânăr pacient având doar 13 luni.
La aceeași dată, alte patru persoane suspecte de infectare cu noul tip de coronavirus erau internate la secția de Anestezie și Terapie Intensivă a spitalului.