Spectacol de teatru oferit de persoanele private de libertate, la Sinagoga din Bistrița

 

 

În această după-amiază, începând cu ora 17:00, pe scena Sinagogii din Bistriţa va urca trupa de teatru „ANONIMUS”, formată din persoane private de libertate din Penitenciarul Bistriţa.

Trupa ”Anonimus” va susţine spectacolul „Scrisori refulante”. Piesa a fost selectată pentru a fi prezentată la Festivalul de teatru pentru deţinuţi „MultiArt”, ediţia XI, ce va avea loc la Teatrul Nottara din Bucureşti în perioada 20-21 noiembrie 2019.

Activitatea urmăreşte valorizarea prin artă a potenţialului creator al persoanelor din detenţie, iar scena şi rolurile interpretate vor oferi cadrul oportun de transfigurare, de exprimare liberă şi „evadare” temporară din condiţia de persoană privată de libertate”, spune purtătorul de cuvânt al Penitenciarului Bistrița, comisar şef de poliţie penitenciară Cosmin Părăuan.

Evenimentul este organizat în colaborare cu preşedintele Asociaţiei Argument, Camelia Toma, şi Sinagoga Bistriţa.

Trupa de teatru a Penitenciarului Bistrița a participat și la ediția de anul trecut a Festivalului de teatru pentru deţinuţi „MultiArt”, susţinând spectacolul “Curbă cu prioritate”, cu care a câștigat premiul special al juriului.

error: Content is protected !!