La Bistrița, Ziua Națională a României va fi sărbătorită printr-o serie de evenimente care vor include, pe lângă tradiționala ceremonie oficială, și concerte la care bistrițenii sunt invitați să participe în număr mare.
”În condițiile în care ceremonia oficială organizată de Ziua Națională a României va începe la ora 14:00, la ora 15:00, pe pietonalul Liviu Rebreanu, pe scena amplasată pe pietonalul Liviu Rebreanu va avea loc un spectacol de muzică militară, folclor și de muzică folk. Îi așteptăm pe bistrițeni ca după ceremonie, după parada militară, să vină în fața scenei de pe pietonalul Liviu Rebreanu”, a precizat primarul Ioan Turc într-o conferință de presă.
În plus, la data de 1 decembrie, Primăria Bistrița va semna acorduri de înfrățire a municipiului cu două orașe din Republica Moldova.
”În data de 1 decembrie, de Ziua Națională a României, vom semna acordurile de înfrățire cu orașele Ungheni și Soroca din Republica Moldova. Din ceea ce știu, este o premieră: ca în aceeași ceremonie, un municipiu reședință de județ din România să semneze acorduri de înfrățire cu două orașe din Republica Moldova. Cred că este foarte corect înțeles demersul nostru”, a adăugat Ioan Turc.