Mai mulți bistrițeni care locuiesc în zona străzii Colibiței, arteră de circulație aflată în plin proces de modernizare, s-au arătat îngrijorați de faptul că stâlpii de iluminat ar urma să rămână pe trotuar, blocând astfel circulația pietonilor. Însă, administrația locală dă asiguări că acest lucru nu se va întâmpla.
”Ca urmare a preocupării cetățenilor referitoare la lucrările de modernizarea a străzii Colibiței fac precizarea că stâlpii aferenți fostei rețele de iluminat public vor fi dezafectați astfel încât nu vor afecta traseul trotuarului, așa cum se poate presupune pentru moment. Noua rețea de iluminat public va fi repoziționată pe cealaltă parte a carosabilului astfel încât trotuarul va putea fi folosit în mod corespunzător pe întreaga suprafață. Îi asigur pe cetățenii municipiului Bistrița că vom continua să monitorizăm îndeaproape calitatea și ritmul în care se desfășoară aceste lucrări astfel încât la finalizarea lor să ne putem bucura cele mai bune condiții atât din perspectiva conducătorii auto, cât și a pietonilor” a precizat viceprimarul Cristian Niculae, într-un comunicat de presă.
Strada Colibiței se află într-un proces de modernizare care presupune desfacerea completă a asfaltului vechi, înlocuirea stratului de suport și reasfaltarea în totalitate. În plus se va amenaja și o bretea de legătură între strada Colibiței și strada Arțarilor. Durata lucrărilor este de 12 luni.
Nu este nevoie de nici o explicatie suplimentara. Lumea spune una si buna. Bistrita a devenit de mult Caracalul Transilvaniei. Caruta cu prosti s-o opintit si la noi.