Prim-vicepreşedintele Partidului Național Liberal Bistrița-Năsăud, Stelian Dolha, a spus într-o conferință de presă că a auzit cum social democrații din județ au lansat în spațiul public afirmația potrivit căreia ”Dacă ajunge la guvernare, PNL va tăia toate investițiile”. Stelian Dolha a ținut să precizeze că această afirmație nu este decât un ”fake news” și o ”minciună ordinară”.
”Minciuna asta ordinară e venită de la un partid care a avut totul în judeţul Bistriţa-Năsăud şi totul la nivel naţional. Eu le spun că singurul lucru pe care l-au făcut, în toată perioada asta, e că ne-au minţit şi i-au minţit chiar şi pe alegătorii lor. Cum poţi să vii să spui că tu ai atras fonduri europene, când tu ai 200.000 euro pe apă şi canal, investiţii pe care le ai doar pe hârtie. Mai mult decât atât ai doar un aviz de mediu şi nimic mai mult”, a declarat Stelian Dolha.
Liberalul a ținut să îi liniștească pe bistrițeni și să îi asigureă că PNL nu are de gând să taie investițiile, ba din contră, vrea să vină cu altele pentru dezvoltarea comunităților.
”Un proiect al PNL se bazează pe dezvoltarea satului românesc, or dacă vorbeşti de dezvoltarea satului românesc, nu ai cum să vii şi să spui că tai investiţiile prin PNDL. Nu ai cum. În schimb, PNL o să facă ceva. O să le prioritieze şi pe primarii noştri, indiferent de partidul politic din care provin, îi anunţ că nu o să se întâmple aşa ceva. Nu o să-l aducem nici pe Ludovic Orban, nici pe ministrul Dezvoltării la Bistriţa, să-i băgăm prin nişte cotloane ascunse şi să le spunem că preţul trădării e o anumită sumă. Nu o să facem niciodată. Și îi mai asigur încă de ceva. Nici Nelu Turc, nici eu, nici altcineva nu o să mergem la Bucureşti să-i luăm de mână, să-i ducem prin Palatul Victoria sau prin alte părţi ca pe nişte trofee, aşa cum a făcut Radu Moldovan cu primarii pe Guvernarea Ponta. Nu o să facem lucrul acesta niciodată pentru că suntem oameni corecți, oameni onești și respectăm demnitarea lor”, a declarat Dolha.
Prim-vicepreședintele PNL Bistrița-Năsăud a mai transmis locuitorilor din județ că PNL intenționează să ducă mai departe investițiile și, mai mult, să atragă mai mulți bani europeni pentru altele noi.
În încheiere, Stelian Dolha a transmis și un mesaj către liderul social democraților din Bistrița-Năsăud, Emil Radu Moldovan: ”Te-a părăsit şi ultimul prieten, Victor Ponta. Cu alte cuvinte nu mai ai unde să te duci, chiar dacă îţi place foarte mult trădarea”.
De asemenea, Dolha a transmis un mesaj și fostului ministru al Apelor și Pădurilor, Ioan Deneş: ”Ioane, știu că pe tine locuitorii judeţului te-au votat să fii numai la putere. De data asta îți spunem o veste tristă: i-ai dezamăgit, de acum încolo o să rămâi numai în opoziţie, multă vreme”.