Comuna Șieu Măgheruș – o bucățică din județul Bistrița-Năsăud încărcată de istorie, cu o poziție geografică ce îmbogățește privirile și cu oameni atât de harnici, este un loc în care dezvoltarea rurală și-a păstrat cursul cu consecvență, susține candidatul Alianței PNL-USR-PLUS la președinția Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, Stelian Dolha.
Potrivit candidatului, faptul că această comună a păstrat un ritm consecvent de dezvoltare se datorează primarului Sorin Aurel Mititean, care ocupă această funcție încă din anul 2004. ”Asta înseamnă 16 ani de muncă în care acest om de bine și-a asumat o strategie de dezvoltare a comunei Șieu-Măgheruș între anii 2012-2020, strategie pe care, într-un procent considerabil, a reușit împreună cu aparatul de specialitate din primărie și consilierii locali să o ducă la capăt spre binele comunității care i-au ales”, spune Stelian Dolha.
Candidatul PNL-USR-PLUS afirmă că îl susține și în continuare ”pentru că lucrurile pe care a reușit să le realizeze, dar și cele care îi sunt în plan pentru următorul mandat au ca scop binele acestei comunități. Iar comunitatea vede și simte acest lucru!”.