Stimulente financiare pentru elevii care au finalizat examenele naționale din acest an cu media generală 10

 

Cei 459 de absolvenți de gimnaziu care au încheiat cu media 10 examenul de Evaluare Națională (EN VIII) și cei 235 de liceeni care au obținut media 10 la examenul național de Bacalaureat 2019 (inclusiv sesiunea specială și Bacalaureatul bilingv) vor beneficia de stimulente financiare, în semn de apreciere a acestor rezultate, anunță Ministerul Educației Naționale.

Potrivit unei hotărâri adoptate în ședința de Guvern din data de 27 august, fiecare elev cu media 10 la examenul de Evaluare Națională va primi 1.000 de lei, în timp ce fiecare absolvent de liceu cu media generală 10 la examenul de Bacalaureat va primi 3.000 de lei.

Lista nominală a beneficiarilor și modalitatea de acordare urmează a fi aprobate prin ordin al ministrului Educației Naționale.

Reamintim că la nivelul județului Bistrița-Năsăud, la examenul de Evaluare Națională au obținut medii de 10 trei absolvenți de gimnaziu, în vreme ce la examenul de Bacalaureat, doi absolvenți de liceu au obținut media 10.

error: Content is protected !!