Un nou an școlar a debutat luni dimineața, ocazie cu care subprefectul Eugen Curteanu a urat succes tuturor celor implicați în procesul educațional, reamintind importanța respectării regulilor de igienă și protecție impuse în contextul pandemiei de COVID-19.
„Școala a constituit, pentru generații întregi de elevi și profesori, locul experiențelor împărtășite. Acum, începerea cursurilor va sta însă sub semnul experimentării atenției la sănătatea semenilor noștri, grijii pe care suntem datori să ne-o acordăm unii altora și protejării reciproce, fie că suntem elevi, profesori, părinți sau bunici. Instituția Prefectului Bistrița-Năsăud urează succes tuturor celor implicați în procesul educațional, cu mențiunea că este de dorit ca optimismul cu care trebuie abordat noul an școlar să țină seama de regulile de protecție, atât de mult invocate. Distanțarea fizică, pe cât este posibil, purtarea măștii și respectarea riguroasă a normelor de igienă sunt cele mai sigure metode pentru prevenirea îmbolnăvirilor, indiferent unde ne aflăm. Chiar dacă, deocamdată, nu există un răspuns simplu la toate îngrijorările pe care le avem, putem fi vigilenți respectând regulile care și-au dovedit până acum utilitatea. Aceasta este cea mai bună strategie de a ne poziționa, pentru moment, împotriva virusului. În cazul situațiilor atipice, fără precedent – ca cea în care ne aflăm – atitudinea realistă, echilibrată și orientarea către soluții la probleme care, inevitabil, apar, constituie întotdeauna mijloace valide pentru a ține lucrurile sub control. Mai mult ca oricând, este nevoie ca noi toți să formăm o echipă unită și responsabilă, astfel încât elevii să aibă un acces sigur și echitabil la educație.Pandemia este o etapă care ne obligă să ne adaptăm, să continuăm să învățăm din experiențe, dar, mai mult decât orice, reprezintă o provocare pe care dacă o depășim cu bine, vom deveni mai puternici„, a transmis subprefectul județului Bistrița-Năsăud, Eugen Curteanu.
Un număr de 77 de unități de învățământ din județ încep noul an școlar în scenariu 1 – verde, în vreme ce alte 29 încep în scenariul 2 – galben.