SUPERCOM a intrat pe piață și va colecta deșeurile din județ, după ce VITALIA a reziliat contractul. 10 lei/pers/lună este tariful pentru zonele urbane, sumă negociată cu comisia A.D.I.
S.C. Supercom S.A., compania declarată câștigătoare în urma procedurii de achiziție publică de urgență a serviciului de salubrizare, pentru o perioadă de 3 luni de zile va opera colectarea deșeurilor începând cu data de 5 septembrie la nivelul întregului județ Bistrița-Năsăud.
Frecvența colectării deșeurilor va fi următoarea și se poate modifica în funcție de necesitățile comunităților locale:
- În mediul rural și în zona de case a mediului urban, o dată pe săptămână (în aceeași zi ca și fostul operator);
- În mediul urban, zona centrala, zona de blocuri, frecvența de colectare va fi zilnică.
Noile tarife practicate pentru colectarea, transportul și depozitarea conformă a deșeurilor vor fi următoarele (prețuri fără TVA):
– Persoane fizice în mediul URBAN: 8.25 lei/persoană/lună;
– Persoane fizice în mediul RURAL: 2.50 lei/persoană/lună;
– Agenți economici / instituții publice: 290 lei/tonă; – Persoane fizice / agenți economici / instituții publice pentru DEȘEURI DIN CONSTRUCȚII ȘI DEMOLĂRI: 21,5 lei/tonă;
– Persoane fizice / agenți economici / instituții publice pentru DEȘEURI VOLUMINOASE (DEEE) : 24,9 lei / tonă.
GHIDUȘIE: Primăria face plata din buget și își recuperează banii din taxa de salubrizare pe care o instituie!
Spre deosbire de VITALIA, noua companie Supercom are parte de un avantaj major și NU va avea bătăi de cap pe partea colectării banilor de la populație. Primăria Bistrița le acordă sprijin prin instalarea unei noi taxe de salubrizare și va deconta din bugetul local facturile emise de SUPERCOM. Prn Hotărârea de Consiliu Local nr. 148
Noul contract cu operatorul S.C. Supercom S.A. are o durată de trei luni de zile și poate fi prelungit până la desemnarea unui nou operator în urma unei proceduri de licitaţie.
Citiți și:
SUPERCOM cu super-preț a luat contractul provizoriu pe gunoaie. Vitalia e “pa și pusi”, dar acum plătim facturi mai mari!
http://www.ziardebistrita.ro/supercom-cu-superpret/