În minivacanța prilejuită de sărbătorirea Zilei Naționale a României, în timp ce unii se bucură de câteva zile de relaxare, alții se află la datorie.
Este și cazul polițiștilor bistrițeni. În perioada 30 noiembrie – 03 decembrie, în medie, zilnic, peste 120 de poliţişti vor acţiona pentru asigurarea unui climat de ordine și siguranță publică, pe raza întregului județ, în special în zonele unde au loc manifestări organizate. În total, în aceste zile, circa 500 de oameni ai legii vor acționa pentru siguranța cetățenilor.
Politrivit Inspectoratului Județean de Poliție Bistrița-Năsăud ”vor fi constituite 245 patrule de ordine şi siguranţă publică, pedestre şi auto ce vor acţiona pentru prevenirea faptelor antisociale. O atenție deosebită este acordată traficului rutier, fiind luate măsuri pentru prezenţa activă a polițiștilor rutieri, pe principalele drumuri naţionale, în punctele cu risc ridicat de accidente, în vederea fluidizării circulaţiei şi prevenirii evenimentelor rutiere”.
De asemenea, ”pe cele mai importante drumuri care converg către stațiunile montane sau alte zone turistice, vor fi amplasate autospeciale pe care sunt montate aparate radar, având scopul de a combate excesul de viteză pe drumurile publice, unul dintre principalii factori generatori ai accidentelor rutiere în România” mai arată IPJ B-N.
Totodată, și jandarmii bistrițeni vor fi prezenți vineri, 1 decembrie, în localitățile unde se vor desfășura activități dedicate sărbătoririi Zilei Naționale a României, având ca misiune asigurarea măsurilor de ordine publică și a siguranței spectatorilor.
”Ca de fiecare dată, cu ocazia sărbătoririi actului istoric înfăptuit la 1 Decembrie 1918, Jandarmeria Bistrița-Năsăud are un rol important în asigurarea măsurilor de ordine și siguranță publică, pe timpul desfășurării activităților omagiale planificate de autoritățile locale. Se vor avea în vedere manifestările la care se așteaptă o mare afluență a publicului, în acest sens, echipajele de jandarmerie vor fi prezente în stradă, acolo unde vor avea loc depuneri de coroane, manifestări religioase și cultural-artistice dedicate Zilei Naționale. Jandarmii bistrițeni vor participa și de această dată la parada militară în municipiul Bistrița, cu tehnica auto din dotare și cu un detașament de defilare” informează Inspectoratul Județean de Jandarmi Bistrița-Năsăud.
Jandarmii recomandă participanților la manifestările de 1 Decembrie, în scopul preîntâmpinării apariției unor evenimente sau incidente nedorite, să se conformeze indicațiilor organizatorilor și forțelor de ordine, să aibă un comportament civilizat, să nu aibă aspra lor arme de orice fel, artificii sau petarde, să semnaleze prompt orice comportament contrar normelor legale de conviețuire socială.
La nivel național, aproape 24.000 de angajați ai Ministerului Afacerilor Interne vor acționa, zilnic, în perioada 30 noiembrie – 2 decembrie.
Pe 1 decembrie, în întreaga țară, se vor organiza peste 270 de ceremonii militare, precum şi spectacole cultural-artistice, la care se preconizează participarea a aproximativ 250.000 persoane.