Sute de tone de deșeuri provenite din dezmembrări auto, confiscate de polițiști la o firmă din Petriș care ar funcționa ilegal

FOTO: www.ebihoreanul.ro
FOTO cu caracter ilustrativ

Polițiștii au confiscat sute de tone de deșeuri provenite din dezmembrări auto de la o firmă din localitatea Petriș, comuna Cetate. Oamenii legii au stabilit că societatea comercială ar funcționa ilegal, fără a deține autorizație de mediu, motiv pentru care au întocmit și dosar penal. 

”La data de 7 octombrie, polițiștii Biroului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, împreună cu luptători ai Serviciului pentru Acțiuni Speciale s-au sesizat din oficiu, cu privire la comiterea unor infracțiuni privind protecția mediului. Astfel, în urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat faptul că, pe raza localității Petriș, o societate comercială care are ca obiect de activitate dezmembrări auto, ar funcționa ilegal, fără să dețină autorizație de mediu. Totodată, în incinta societății, au fost identificate 300 de tone de deșeuri care ar proveni din dezmembrarea a aproximativ 300 de autoturisme, din care s-ar fi scurs deșeuri de substanțe periculoase pe sol. De asemenea, societate în cauză nu deține aparat de extragere a freonului din autoturismele dezmembrate, iar proprietarul nu și-ar fi îndeplinit obligația de eliminare a deșeurilor rezultate. În urma celor constatate la fața locului, a fost dispusă ridicarea a 300 de tone de deșeuri feroase, provenite din dezmembrarea autoturismelor, 400 kg de deșeuri, provenite din acumulatori auto și 150 de litri de deșeuri periculoase, provenite din uleiurile uzate care nu ar fi fost depozitate conform prevederilor legale”, se arată într-un comunicat de presă al Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița-Năsăud.

Oamenii legii au întocmit dosar penal și continuă cercetările pentru comiterea infracțiunilor de: neluarea măsurilor de eliminare totală a substanţelor şi preparatelor periculoase care au devenit deşeuri, nesupravegherea şi neasigurarea depozitelor de deşeuri şi substanţe periculoase, precum şi nerespectarea obligaţiei de depozitare a îngrăşămintelor chimice şi produselor de protecţie a plantelor numai ambalate şi în locuri protejate, poluarea prin evacuarea, în atmosferă sau pe sol, a unor deşeuri ori substanţe periculoase și neluarea sau nerespectarea măsurilor obligatorii în desfăşurarea activităţilor de colectare, tratare, transport, valorificare sau eliminare a deşeurilor periculoase.

FOTO: www.ebihoreanul.ro

error: Content is protected !!