Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Bistrița-Năsăud, împreună cu procurorii DIICOT – Biroul Teritorial Bistrița-Năsăud, au documentat activitatea infracțională a unei persoane bănuite de săvârșirea infracțiunilor de act sexual cu un minor și pornografie infantilă.
”Din cercetări a reieșit faptul că, în perioada aprilie – septembrie 2020, un tânăr, în mod repetat, ar fi întreținut relații sexuale cu o minoră, în urma cărora ar fi realizat mai multe materiale pornografice, sub forma unor fotografii, cu caracter sexual explicit. De asemenea, în perioada octombrie – decembrie 2020, bănuitul i-ar fi cerut minorei să realizeze materiale pornografice și să i le transmită prin intermediul unei rețele de socializare. Totodată, după realizarea materialelor pornografice, tânărul i-ar fi solicitat minorei, în mai multe rânduri, să întrețină relații sexuale cu el și ar fi amenințat-o că, în cazul în care va refuza, va posta materialele pornografice pe rețelele de socializare. În luna decembrie 2022, persoana bănuită i-ar fi solicitat unei alte minore, să producă materiale pornografice, pe care le-ar fi primit, stocat și deținut, până la data de 13 iunie 2023”, se arată într-un comunicat de presă al Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița-Năsăud.
La data de 14 iunie, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Bistrița Năsăud au dispus reținerea pe o perioadă de 24 de ore a tânărului, acesta fiind cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de act sexual cu un minor și pornografie infantilă.
La aceeași dată, acesta a fost prezentat instanței, iar judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Bistrița Năsăud a dispus arestarea preventivă a inculpatului, pentru o perioadă de 30 de zile.
Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcția Operațiuni Speciale din Poliția Română.
La acțiune au participat luptătorii Serviciului pentru Acțiuni Speciale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița-Năsăud și polițiști din cadrul Serviciul de Combatere a Criminalităţii Organizate Botoșani.