Tânăr bănuit că a furat biciclete în valoare de 25.000 de lei, reținut de polițiști

Un tânăr din Bistrița, bănuit că ar fi furat biciclete în valoare de 25.000 de lei, a fost reținut de polițiști pentru 24 de ore, acesta riscând să ajungă în spatele gratiilor.

”Polițiștii au stabilit că, în perioada iunie – noiembrie 2021, de pe raza municipiului Bistrița au fost sustrase 18 biciclete cu o valoare totală de aproximativ 25.000 de lei. A fost identificat și depistat un tânăr de 19 ani din Bistrița, bănuit de comiterea faptelor, reușindu-se totodată recuperarea parțială a prejudiciului, în valoare de 7.700 de lei”, precizează Inspectoratul de Poliție Județean Bistrița-Năsăud.

La data de 8 decembrie, polițiștii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Bistrița au dispus reținerea pentru 24 de ore a tânărului, el fiind cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de furt și furt calificat.

Acesta urmează să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Bistrița cu propunere de punere de luare a unei măsuri preventive..

Cercetările sunt continuate de către polițiștii Biroului de Investigații Criminale pentru documentarea întregii activități infracționale și recuperării prejudiciului în totalitate.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

error: Content is protected !!