Un tânăr de 22 de ani a fost reținut pentru 24 de ore de polițiști, acesta fiind bănuit de comiterea mai multor furturi în municipiul Bistrița, potrivit buletinului de presă al Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița-Năsăud.
”Din investigațiile efectuate de polițiști a reieșit că, în intervalul cuprins între lunile mai – septembrie 2024, acesta ar fi comis 8 furturi, precum și o tentativă la infracțiunea de furt, toate pe raza municipiului Bistrița. În perioada menționată, tânărul ar fi sustras din incinta unor magazine și a unei farmacii mai multe bunuri. Totodată, la data de 16 august, în timp ce se afla în proximitatea unui parc, ar fi profitat de neatenția unui bărbat pe care îl cunoștea și i-ar fi sustras suma de 500 de lei”, se arată în buletinul de presă al Poliției.
Ieri, 12 noiembrie, polițiștii Biroului de Investigații Criminale au dispus reținerea, pentru 24 de ore, a tânărului bănuit de comiterea faptelor.
În prezent, acesta se află în arestul IPJ Bistrița-Năsăud, urmând a fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Bistrița cu propunere de arestare preventivă.
Cercetările sunt continuate de către polițiști Biroului Investigații Criminale, în vederea documentării întregii activități infracționale.