Un tânăr din Piatra Neamț este bănuit de polițiștii bistrițeni că ar fi comis două tâlhării pe raza municipiului Bistrița. Acesta a fost reținut de oamenii legii pentru 24 de ore și ar putea ajunge după gratii.
”În urma cercetărilor efectuate, a reieşit faptul că, în data de 8 septembrie, în jurul orei 13.20, tânărul de 23 de ani, din Piatra Neamț, i-ar fi smuls lănţişorul din aur, pe care-l avea la gât, unei femei de 69 de ani, din Bistriţa. De asemenea, la data de 22 septembrie, în jurul orei 15.00, i-ar fi smuls lănţişorul din aur unei alte femei de 66 de ani, din Bistriţa, și i-ar fi sustras și medalionul, după care a fugit”, precizează Inspectoratul Județean de Poliție Bistrița-Năsăud.
Acesta a fost depistat de poliţiştii Biroului de Investigaţii Criminale din cadrul Poliţiei Municipiului Bistriţa şi reţinut pentru 24 de ore, fiind cercetat pentru pentru comiterea infracţiunii de tâlhărie.
În urma verificărilor, poliţiştii au constatat faptul că tânărul figurează ca urmărit la nivel naţional, pe numele său fiind emis de către Judecătoria Piatra Neamţ un mandat de arestare preventivă din data de 11 septembrie.
Asupra acestuia, poliţiştii au găsit medalionul reclamat ca fiind sustras şi continuă cercetările în vederea documentării întregii activităţi infracţionale. În prezent, se află în arestul I.P.J. Bistriţa-Năsăud şi va fi prezentat instanţei, cu propunere de arestare preventivă.