Tânăr din Anieș, rănit într-un accident produs pe DN 17D, la Maieru

FOTO: Mesager24.ro

Noaptea trecută, un accident de circulație soldat cu rănirea unei persoane s-a produs pe Drumul Național 17D, în Maieru, informează Inspectoratul de Poliție Județean Bistrița-Năsăud

La fața locului au intervenit polițiștii din cadrul Poliției orașului Sângeorz-Băi.

”Polițiștii au constatat faptul că o autoutilitară condusă de un tânăr de 19 ani, din Anieș, a părăsit partea carosabilă, a intrat în coliziune cu gardul unui imobil iar mai apoi a acroșat un autoturism parcat”, a precizat IPJ Bistrița-Năsăud.

Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență Bistrița-Năsăud, în accident au fost implicate în total cinci persoane, însă doar una a avut nevoie de îngrijiri medicale.

Au intervenit la locul accidentului un echipaj de prim ajutor SMURD, un echipaj de terapie intensivă mobilă SMURD, un echipaj de pompieri și un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean Bistrița-Năsăud.

”Una dintre victime a fost găsită blocată în autovehicul, conștientă și cooperantă. Aceasta a fost extrasă din autoturism și predată echipajelor medicale. Victima prezenta dureri toracice fiind transportată la UPU SMURD Bistrița pentru investigații medicale suplimentare. Celelalte patru persoane au refuzat transportul la spital”, a transmis ISU.

Conducătorul autoutilitarei a fost testat cu aparatele din dotare, rezultatele fiind negative.

Cercetările sunt continuate de către polițiștii din cadrul Poliției orașului Sângeorz-Băi, în cadrul unui dosar penal.

FOTO: Mesager24.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

error: Content is protected !!