Tânăr din Bistrița, rănit într-un accident produs pe DN 17

Un accident rutier care s-a soldat cu rănirea unei persoane a avut loc în această dimineață, în jurul orei 00.10, pe DN 17, în localitatea Mijlocenii Bârgăului.

Un autoturism condus de o tânără de 21 de ani, din Josenii Bârgăului a intrat în coliziune cu un alt autoturism care era condus de un tânăr de 26 de ani, din Bistrița. Accidentul a fost soldat cu rănirea tânărului din Bistrița”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Bistrița-Năsăud, Crina Sîrb.

La fața locului au intervenit un echipaj de prim ajutor SMURD și un echipaj de pompieri.

O persoană a avut nevoie de îngrijiri medicale și a fost transportată la UPU SMURD Bistrița pentru investigații medicale amănunțite”, au precizat reprezentanții Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență Bistrița-Năsăud.

Ambii conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.

Polițiștii Serviciului Rutier continuă cercetările în cadrul unui dosar penal, pentru vătămare corporală din culpă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

error: Content is protected !!