Tânăr din Bistrița, sub control judiciar. Ce a făcut?

Un tânăr din Bistrița este cercetat sub control judiciar, acesta fiind bănuit că ar fi agresat un alt tânăr, căruia i-ar fi furat și suma de 100 de lei. Întreaga scenă s-ar fi produs în plină stradă, în Bistrița. 

”La data de 17 ianuarie, în jurul orei 19.45, un tânăr de 20 de ani, din Teaca, a sesizat polițiștii cu privire la faptul că, în timp ce se afla pe raza municipiului Bistrița, a fost abordat de către un bărbat necunoscut, care l-ar fi agresat fizic, după care, sub amenințare, i-a sustras suma de 100 de lei. În urma cercetărilor, a fost identificat și reținut un tânăr de 26 de ani, bănuit de comiterea faptei”, au precizat reprezentanții Inspctoratului Județean de Poliție Bistrița-Năsăud.

La data de 18 ianuarie, polițiștii Biroului de Investigații Criminale au dispus reținerea pentru 24 de ore a tânărului de 26 de ani, din Bistriţa, cercetat pentru tâlhărie calificată. Ulterior, acesta a fost prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Bistriţa, în acest caz fiind dispusă măsura preventivă a controlului judiciar pe o perioadă de 60 zile.

Cercetările continuă de către polițiștii Biroului de Investigații Criminale, în vederea stabilirii întregii activităţi infracţionale a tânărului.

error: Content is protected !!