Un tânăr din Feldru a fost reținut de polițiști pentru 24 de ore, acesta fiind cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovire sau alte violențe, informează Inspectoratul de Poliție (IPJ) Bistrița-Năsăud.
”La data de 15 mai, în urma probatoriului administrat într-un dosar penal aflat în instrumentarea Secţiei 6 Poliţie Rurală Năsăud, polițiștii din Feldru au dispus reținerea, pentru 24 de ore, a unui tânăr, de 23 de ani, din localitate, cercetat pentru lovire sau alte violențe. Din investigațiile efectuate a reieșit faptul că, la data de 6/7 mai, în timp ce se afla în incinta unei stații PECO, ar fi agresat fizic un tânăr, de 16 ani, tot din Feldru. În urma agresiunii, tânărul a suferit leziuni traumatice care, conform certificatului medico-legal, necesită pentru vindecare 30-33 de zile de îngrijiri medicale”, se arată într-un comunicat de presă al IPJ Bistrița-Năsăud.
În prezent, tânărul de 23 de ani se află în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Bistrița-Năsăud, iar polițiștii Secției 6 Poliţie Rurală Năsăud continuă cercetările în cadrul dosarului penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovire sau alte violențe.