Un tânăr din Josenii Bârgăului a fost reținut pentru 24 de ore de polițiști și riscă să ajungă în spatele gratiilor, fiind cercetat de oamenii legii pentru mai multe infracțiuni. Acesta este bănuit că, deși nu deține permis de conducere, ar fi furat o mașina, ar fi condus-o și ar fi abandonat-o pe un drum forestier.
”Ieri, 28 octombrie, în urma investigațiilor efectuate, polițiștii Secției 7 Poliție Rurală Sângeorz-Băi au identificat, depistat și reținut pentru 24 de ore un tânăr de 21 de ani, din Josenii Bârgăului, cercetat pentru furt în scop de folosință și conducere fără permis. În fapt, în dimineața de 28 octombrie, un bărbat de 57 de ani, din Maieru a sesizat polițiștii cu privire la faptul că i-a fost sustras autoturismul care era parcat pe raza localității Maieru, neasigurat, cu cheile în interiorul acestuia. În urma investigațiilor efectuate, a reieșit faptul că tânărul de 21 de ani ar fi sustras autoturismul pe care l-ar fi condus, deși nu deține permis de conducere, pe Drumul Național 17D, pe raza localităților Maieru-Rodna-Șanț-Valea Mare, iar ulterior l-ar fi abandonat, în afara părții carosabile, pe un drum forestier”, precizează Inspectoratul de Poliție Județean Bistrița-Năsăud.
Autoturismul a fost depistat și înapoiat proprietarului, iar polițiștii continuă cercetările în cadrul dosarului penal întocmit pentru săvârșirea infracțiunilor de furt în scop de folosință și conducere fără permis.
Tânărul se află în arestul IPJ Bistrița-Năsăud, iar în cursul zilei de astăzi va fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Năsăud în vederea dispunerii unei măsuri preventive.
Pentru a nu deveni victime ale furturilor din și de autoturisme, polițiștii vă recomandă să țineți cont de următoarele :
- Chiar dacă ieșiți din autoturism pentru puțin timp, NU lăsați autoturismul deschis și neasigurat!
- Parcați autoturismul în locuri luminate, parcări păzite, garaje sau în acele locuri in care pot fi observate in permanenţă.
- Nu lăsaţi actele maşinii în interiorul acesteia, deoarece in acest fel ușurați munca hoților în valorificarea ei.
- Dacă părăsiți autoturismul, chiar și pentru scurt timp, nu lăsați cheile în contact, în încuietoarea portierei sau a portbagajului.
- Nu lăsaţi la vedere la vedere in autoturism telefoane mobile, genţi diplomat, poşete , acte personale sau alte obiecte de valoare. Toate acestea pot constitui o invitație pentru hoți pentru a fi sustrase.
- Montați pe maşina dumneavoastră sisteme de alarmă şi antifurt suplimentare celor din dotare: sisteme audio, mecanice – blocarea volanului, a pedalelor.
- Compartimentul de Analiză și Prevenire a Criminalității vă recomandă să sesizați la 112 orice acţiune suspectă din perspectiva infracțională.