Un tânăr de 25 de ani din localitatea Maieru a suferit, joi, arsuri pe față și pe mâini în urma unui incendiu izbucnit de la o butelie, informează Inspectoratul pentru Situații de Urgență Bistrița-Năsăud.
Potrivit ISU, tânărul ar fi încercat să verifice o butelie, în urma acestei acțiuni izbucnind un incendiu în încăperea în care butelia era montată.
În urma incendiului, tânărul a suferit arsuri pe față și pe mâini și va fi transportat la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate.
”Echipajul de prim ajutor SMURD a preluat o victimă, bărbat în vârstă de aproximativ 25 de ani, din localitatea Maieru, cu arsuri de gradul I și II pe față și membrele superioare, ca urmare a verificării defectuoase (cu flacără) a unei butelii. Cel mai probabil victima va fi transportată la spital pentru investigații medicale de specialitate”, a transmis ISU Bistrița-Năsăud.
La fața locului au intervenit și echipare de pompieri militari și voluntari de la Stația de Pompieri Sângeorz-Băi și de la Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Maieru, incendiul fiind lichidat în limitele găsite.
ACTUALIZARE
Tânărul a fost transportat la UPU-SMURD din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Bistrița.
”La UPU SMURD a fost adus astăzi un bărbat în vârstă de 26 de ani, victimă a unui accident casnic (incendiu butelie), în stare stabilă, conștient, cooperant, cu arsuri de gradul I pe 3% din suprafața corpului, respectiv pe față și pe degetele mâinilor, și cu arsuri de gradul II pe 1% din suprafața corpului, în zona piramidei nazale și radiocarpului drept. Sub coordonarea Ministerului Sănătății, prin intermediul Centrului Operativ pentru Situații de Urgență, s-a hotărât managerierea cazului pe plan local, astfel că pacientul a rămas internat la Secția Chirurgie generală, pentru supraveghere și tratament”, a declarat Camelia Strungari, purtătorul de cuvânt al Spitalului Clinic Județean de Urgență Bistrița.
FOTO: ISU Bistrița-Năsăud