Un tânăr de 27 de ani din Viile Tecii a fost reținut pentru 24 de ore de polițiști, acesta fiind cercetat sub aspectul săvârșirii unor infracțiuni la regimul rutier.
”La data de 15 februarie, în urma activităților de monitorizarea a traficului rutier, polițiștii din Șieu Măgheruș au dispus reținerea pentru 24 de ore a unui tânăr de 27 de ani, din Viile Tecii, cercetat pentru conducere fără permis. Tânărul a fost depistat, în flagrant delict, în timp ce conducea un autoturism înmatriculat în județul Sibiu, pe Drumul Național 17, prin localitatea Crainimăt. În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat faptul că nu deține permis valabil pentru nicio categorie de autoturisme, fiind condamnat pentru infracțiuni similare. Totodată, a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ”, se arată în buletinul de presă al Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița-Năsăud.
Ca urmare a celor constatate, polițiștii au dispus ordonanță de reținere pentru 24 de ore, urmând a-l prezenta Parchetului de pe lângă Judecătoria Beclean, în vederea dispunerii unei măsuri preventive. Cercetările în acest caz sunt continaute de polițiștii Postului de Poliție Șieu-Măgheruș din cadrul Secției 4 Poliție Rurală Beclean.