Tânără aflată sub influența alcoolului, implicată într-un accident rutier produs în localitatea Perișor

Miercuri seara, polițiștii Secției 6 Poliție Rurală Năsăud au intervenit la un accident rutier produs pe un drum comunal din localitatea Perișor. Din primele date, două autoturisme au intrat în coliziune, în urma accidentului rezultând o victimă.

Au fost identificați șoferii, un bărbat de 46 de ani și o femeie de 30 de ani, ambii din Perișor, constatându-se totodată faptul că șoferița se afla sub influența alcoolului, rezultatul testării cu aparatul etilotest indicând valoarea de 1.01 mg/L alcool pur în aerul expirat. În cazul bărbatului rezultatul testării cu aparatul etilotest a fost negativ”, a declarat Crina Sîrb, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița-Năsăud.

Șoferița a fost condusă la spital în vederea recoltării de probe biologice pentru stabilirea cu exactitate a concentrației de alcool în sânge.

Cercetările sunt continuate de polițiștii rutieri din cadrul Poliției orașului Nasaud, intr-un dosar penal deachis cu privire la infracțiunile de vătămare corporală din culpă și conducerea unui autovehicul sub influența alcoolului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

error: Content is protected !!