Un accident de circulație soldat cu o victimă a avut loc luni pe Drumul Județean 151, la ieșirea din localitatea Budești, informează Inspectoratul de Poliție Județean Bistrița-Năsăud.
La locul accidentului au intervenit polițiștii Serviciului Rutier Bistrița-Năsăud. În urma verificărilor, polițiștii au stabilit că o tânără de 24 de ani, din Bistrița, în timp ce conducea un autoturism pe direcția Sărmașu Gară spre Lechința, ar fi evitat o căprioară care a pătruns pe carosabil, a pierdut controlul direcției și a intrat în coliziune cu un stâlp de electricitate.
Accidentul s-a soldat cu rănirea tinerei de 24 de ani, care a fost transportată la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale. Aceasta a fost testată cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
În cauză a fost întocmit dosar penal, iar polițiștii Serviciului Rutier continuă cercetările.