Inspectoratul Județean de Poliție Bistrița-Năsăud informează că șoferul de 16 ani care vineri seara a lovit mai mulți pietoni pe Valea Bârgăului a fost externat ieri din spital şi dus la audieri.
Pe numele acestuia s-a dispus măsura reținerii pentru o perioadă de 24 de ore, aflându-se în aceste momente în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ BN. În cursul acestei zile, va fi prezentat Judecătoriei Bistrița cu propunerea de arestare arestare preventivă.
Cercetările în acest caz se desfăşoară sub aspectul săvârşirii mai multor infracţiuni. Este vorba despre ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă, conducerea unui autovehicul fără permis, părăsirea locului accidentului, conducere sub influenţa băuturilor alcoolice şi punerea în circulaţie a unui autovehicul neînmatriculat.
Reamintim că în seara zilei de 5 ianuarie, pe DN 17, între localitățile Tureac și Mureșenii Bârgăului, în tânăr de 16 ani a luat cheile autoutilitarei familiei, după care s-a urcat la volan și a provocat 3 accidente rutiere, lovind șase pietoni.
Victimele sunt cinci fete cu vârste între 10 şi 16 ani, și o femeie de 36 de ani. În noaptea de 5 spre 6 ianuarie, una dintre victime, o fată de 16 ani a decedat la Spitalul Județean de Urgențe Bistrița. Tot aici mai sunt internate în continuare, în stare gravă alte două tinere de 11 și 14 ani.
Și soferul a ajuns la spital în comă alcoolică.
ACTUALIZARE
Instanța din Bistrița-Năsăud a dispus luarea măsurii arestării preventive pentru 30 de zile în cazul tânărului de 16 ani care se afla la volanul camionetei și care a accidentat șase pietoni.
IL scoate Tudorel Toderica alias domn minister al JUSTITIEI.