Târgul săptămânal ‘Produs în Bistrița-Năsăud’ se reîntoarce în Piața Centrală din municipiul Bistrița, au anunțat organizatorii acestuia – Asociația Produs în Bistrița-Năsăud. Acesta va putea fi vizitat sâmbătă, 23 mai, între orele 09:00 – 14:00.
”Cu soare și dor mare, producătorii locali vă aduc bunătăți și specialități, proaspete, 100 % naturale, sănătoase precum și minunății tradiționale. Ne asigurăm, în continuare, de respectarea cu strictețe a tuturor măsurilor de siguranță. Vă rugăm respectuos și pe voi să urmați regulie de distanțiere și de evitare a formării de grupuri”, a transmis Asociația Produs în Bistrița-Năsăud.
În paralel, continuă și programul de livrare la domiciliu pe bază de comandă. Comenzile pot fi realizate prin magazinul online https://produsbn.ro/shop/, până joi, 21 mai, ora 17:00 (ora înregistrării în sistem) și ajung la ușa solicitanților sâmbătă, 23 mai, în intervalul orar 12:00 – 21:00.
Reamintim că, începând din luna aprilie a acestui an, din cauza situației epidemiologice actuale, Târgul Produs în Bistrița-Năsăud s-a mutat în mediul online.