Un accident rutier în care au fost implicate un autotren și un autoturism s-a petrecut în urmă cu puțin timp, pe raza localității Teaca.
Din primele informații, un autotren și un autoturism au intrat în coliziune, iar o persoană are nevoie de îngrijiri medicale. Se pare că victima este în stare stabilă, conștientă și cooperantă.
La fața locului intervine un echipaj SMURD de terapie intensivă mobilă și un echipaj de pompieri de la Lechința.
ACTUALIZARE
”O femeie de 44 de ani din Câmpulung Mușcel, în timp ce conducea un autoturism pe DN 15 A, spre Reghin, într-o curbă la dreapta a pierdut controlul volanului, intrând în coliziune cu un autotren care circula din sens opus. În urma accidentului a rezultat rănirea femeii în vârstă de 44 de ani. Ambii conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative. Continuă cerecetările pentru a stabili toate circumstanțele în care s-a produs accidentul” a declarat Diana Pintea, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Bistrița-Năsăud.
FOTO: Arhivă