Temperaturile ridicate preconizate în perioada următoare și stadiul derulării Recensământului Populației și Locuințelor au reprezentat temele principale dezbătute într-o videoconferință organizată miercuri de Ministerul Afacerilor Interne.
La ședința de lucru au luat parte prefectul județului Bistrița-Năsăud, Mica Oprea, subprefecții – Ioan Zăgrean și Atilla Decsei -, precum și membrii Comitetului Județean pentru Situații de Urgență și directorul adjunct al Direcției Regionale de Statistică Bistrița-Năsăud, Diana Astalîș.
În contextul în care luna viitoare se anunță temperaturi ce pot depăși 40 de grade Celsius, s-a solicitat ca autoritățile locale – Inspectoratul pentru Situații de Urgență, Direcția de Sănătate Publică și Serviciul Județean de Ambulanță – să fie pregătite pentru a interveni în sprijinul cetățenilor acolo unde situația o impune.
În ceea ce privește recensământul, a fost subliniată problema deficitului de recenzori din cea de-a doua etapă a activității derulate la nivel național, cea de colectare a datelor statistice prin interviurile față în față, situația fiind regăsită cu precădere în marile orașe. S-a făcut apel la conștientizarea cetățenilor despre importanța recensământului, un rol important în informarea acestora avându-l primarii.
Până în prezent, peste 50% din populația României a fost înregistrată ca recenzată de către Institutul Național de Statistică, în județul Bistrița- Năsăud recensământul fiind realizat în proporție de peste 62% din populația estimată.