Începând din această săptămână, și la Policlinica Bistrița se pot efectua testări COVID-19 la cerere, a anunțat medicul coordonator al Ambulatoriului Integrat din cadrul Spitalului Județean de Urgență Bistrița, dr. Ștefan Pop.
Recoltările se fac de luni până vineri, între orele 08:00 si 11:00, în condiții de maximă siguranță, la containerul situat în curtea din spatele clădirii principale, cu circuit separat de restul cabinetelor. Prelucrarea și interpretarea probelor se vor face la Laboratorul de biologie moleculara al SJUB (tehnica RT-PCR).
Costul unui test este de 290 de lei, sumă care se achită în ziua recoltării, la recepția exterioară a Policlinicii Bistrița, fără a fi necesar accesul în clădire.
Rezultatul va fi comunicat prin e-mail sau poate fi ridicat a doua zi tot de la receptia exterioară a Policlinicii Bistrița.