Tineri care i-ar fi furat unui taximetrist 400 de lei, prinși de polițiști

Doi tineri, cu vârste de 19 și 22 de ani, sunt cercetați pentru furt calificat, aceștia fiind bănuiți că i-ar fi furat unui taximetrist suma de 400 de lei, potrivit buletinului de presă al Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița-Năsăud.

”La data de 8 decembrie, polițiștii Secției 1 Poliție Rurală Bistrița au identificat și depistat doi tineri bănuiți de comiterea infracțiunii de furt calificat. La data de 7 decembrie, polițiștii au fost sesizați de către un bărbat care în calitate de taximetrist a efectuat o cursă în localitatea Teaca, iar la destinație i-ar fi fost sustrași banii de către pasageri. În urma cercetărilor efectuate, polițiștii au identificat și ulterior depistat doi tineri de 19 și 22 de ani din Teaca și Bistrița, bănuiți de comiterea faptei. Totodată, prejudiciul de 400 de lei a fost recuperat de către polițiștii și restituit păgubitului”, se arată în buletinul Poliției.

Cercetările sunt continuate de către polițiștii Secției 1 Poliție Rurală Bistrița în cadrul unui dosar penal, urmând să fie documentată fapta și stabilită participația penală.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

error: Content is protected !!