Toate blocurile trebuie să aibă la intrare dispozitive cu soluții dezinfectante. Numai în Bistrița ar fi nevoie de circa 1.300 de astfel de dozatoare

Ordonanța Militară 4 a trasat noi sarcini administrațiilor locale, acestea fiind obligate să asigure montarea de dispozitive cu soluții dezinfectante la toate intrările în blocurile de locuințe. De asemenea, pe scara blocurilor trebuie făcută dezinfecție periodică.

Aceste noi prevederi legale, care ar trebui să se aplice începând cu data de 31 martie, sunt deja cunoscute la nivelul autorităților administrației publice locale, primăriile începând să facă demersuri pentru a cumpăra astfel de dispozitive, precum și soluțiile dezinfectante necesare.

Spre exemplu, Primăria Bistrița a făcut deja o evaluare a situației și estimează că ar fi nevoie de aproximativ 1.300 de astfel de dispozitive, ele urmând să fie montare la toate intrările în blocurile de locuințe.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Primăriei Bistrița, Mihai Ruști, zilele viitoare vor fi demarate procedurile legale pentru achiziția acestor dispozitive.

Am făcut o evaluare și urmează ca zilele astea să începem să facem și achiziția pe 3 componente. În primă fază pentru dozatoare, apoi pentru soluții de dezinfectare și apoi să vedem cum putem face montarea acestor dozatoare în cel mai scurt timp. Îmi e greu să dau niște termene acum pentru că primul pas pe care trebuie să îl parcurgem e cel de achiziție. Vom face o achiziție directă pentru că nici suma nu credem că se va ridica la plafonul care să impună organizarea unei licitații publice. Din primele semnale pe care le-am primit, problema care apare este aceea că nu are nimeni pe stoc cantități atât de mari nici de dozatoare, nici de soluții. În aceste zile, toată lumea își va dori să cumpere aceste lucruri. Repet, ne organizăm și facem lucrurile astea în termenele care sunt omenește posibile”, a explicat Mihai Ruști.

Reamintim că, la articolul 6, Ordonanța Militară 4 din 29 martie 2020 prevede: ”Autoritățile administrației publice locale vor asigura montarea de dispozitive cu soluții dezinfectante la toate intrările blocurilor de locuințe situate pe raza unității administrativ-teritoriale și vor dezinfecta periodic lifturile, casa scărilor și alte spații comune. Măsura se aplică începând cu data de 31 martie 2020”.

ACTUALIZARE

Primarul orașului Beclean, Nicolae Moldovan, anunță că Primăria Beclean va asigura montarea de dispozitive cu soluții dezinfectante la toate intrările blocurilor de locuințe și va dezinfecta periodic casa scărilor și alte spații comune.

”În plus, se acționează periodic cu soluții dezinfectante și pe toate străzile din oraș pentru a stopa răspândirea noului virus. Fac un apel la toți cetățenii orașului să respecte în continuare toate îndemnurile autorităților și să stea acasă, acolo unde există această posibilitate. E un efort comun din partea tuturor și doar uniți vom reuși să depășim cu bine această perioadă mai complicată”, a spus Nicolae Moldovan.

FOTO cu caracter ilustrativ

error: Content is protected !!