TOP 10 minciuni à la Crețu. Iată de ce Duțu a lu’ popa NU mai merită să iasă primar „never ever!”

Ovidiu Crețu a venit la primărie pe un trend de amorțeală produs de Vasile Moldovan, care jinduia al III-lea mandat. Știți povestea cu Biserica Evanghelică ce a ars, cu teoria conspirației, cu lumea ce a ieșit masiv la vot gata să schimbe ceva.

Buuuun…. și am avut primar nou, pe Ovidiu Crețu și toți am crezut că dacă știe zice “Gutten Tag” va înflori Bistrița precum Germania. Au trecut 4 ani în care ne-au salvat fondurile europene și panseluțele din sensuri care ne făceau să credem că Bistrița e cel mai curat oraș din România. În rest, praf, gropi, cerșetori, blocuri sociale și promisiuni.

A venit al II-lea mandat, care ne ține-n șantier continuu și demonstrează că de fapt Duțu popii e un biet inginer reșapat pe filieră germanică…

 

 

 

Iată cele mai mari gafe care-l vor costa mandatul pe distinsul jude:

 

1. Wonderland – un proiect realizat cu bani luați din bancă, pe 20 de ani. Inițial, Crețu a spus că-i cheamă pe chinezi să investească, apoi că a vorbit cu nu-știu-ce italieni gata să creeze o zonă de vis, apoi că vin bani europeni și alte abureli.

Deși s-a jurat că NU va îndatora bugetul public și că va accesa fonduri nerambursabile pentru pârtia de schi, într-un final, primarul a accesat un împrumut în valoare de aproximativ  10 MILIOANE de euro. O mare parte din bani se vor îndrepta spre pârtia de schi de pe Dealul Cocoș. (4.2 MILIOANE de euro – în primă fază.). La 8 ani de mandat, primarul deschide un hău de risipit bani publici… în timp ce Bistrița suferă masiv la alte capitole. 

 

DETALII: http://www.ziardebistrita.ro/2-mandate-si-10-milione-de-euro-din-banca-cosmarul-wonderland-incepe-cretu-face-o-noua-miscare-de-imagine-si-da-o-k-ul-pentru-primele-lucrari/

 

2. Centura de Sud – o altă gafă care NU s-a materializat, dar a inflamat opinia publică. Referendumul i-a arătat că o astfel de investiție NU prezintă interes, dar în continuare primarul visează erotic la o centură virilă care ar penetra Dealul Codrișor și ar fecunda Wonderland-ul de pe Cocoș, dezvoltând o zonă stearpă.

 

 

 

 

 

3.Urbanismul – s-a construit haotic și NU există specialiști în acest segment. Spațiile verzi, zona Industrială, malurile râurilor, cartierele Sărata, Slătinița, Sigmir, Ghinda, plus zonele rezidențiale sunt ignorate total și parcă n-ar face parte din Bistrița Europeană, cum îi place primarului să numească orașul. 

 

 

 

 

 

4. Gropile și drumurile de pământ – În 8 ani de mandat, primarul Crețu NU a rezolvat problema străzilor de pământ din zonele cu vile. În schimb s-au investit bani aiurea pe proiecte fantasmagorice, gen Wonderland.

DETALII: http://www.ziardebistrita.ro/foto-vile-scufundate-n-noroi-vezi-cum-arata-strazile-de-fite-ale-bistritei-ca-ulitele-de-la-tara/

 

 

 

 

 

 

5. Sub-Cultura și bâlciurile marca Dorel Cosma – lipsa de viziune și evenimentele tip Cântarea României au luat amploare. Anual se alocă 2 milioane de lei pentru spectacole fără viziune, care se repetă și îl au în centru pe Dorel Cosma, responsabil cu poleit imaginea primarului.

DETALII: http://www.ziardebistrita.ro/te-doare-sufletu-cand-vezi-cum-se-scurg-banii-nostri-dorel-cosma-are-pe-mana-22-de-miliarde-pentru-sub-cultura-pe-2015/

 

 

 

 

 

 

6. Lipsa de viziune în realizarea unui BRAND – struții, ouăle și alte kitsch-uri urbane ne fac de râs și alungă turiștii rătăciți într-un oraș amorțit. Fântânile arteziene, parcurile, zonele de relaxare spun multe despre primul gospodar al urbei. Unul din marile proiecte cu care se laudă administrația Crețu este BRAND-ul de oraș.

Primăria Bistrița a accesat fonduri europene în valoare de aproximativ 1.000.000 de lei, pentru a crea un concept de promovare turistică a orașului. După ce au cheltuit banii europeni, brandul Bistriței pare o glumă proastă.

 

DETALII: http://www.ziardebistrita.ro/20-miliarde-tocate-aiurea-pe-idei-concepte-si-sloganuri-brand-ul-bistritei-o-minciuna-gogonata-marca-ovidiu-cretu-3/

 

 

7. Cerșetorii – Costan, simbolul Pietonalului și al ineficienței Poliției Locale, un serviciu care toacă banii publici, dar NU rezolvă acest flagel care provoacă iritare locuitorilor dar mai ales turiștilor.

 

 

 

 

 

8. Lălăiala în administrarea unor proiecte de anvergură: pasajele au durat 3 ani, modernizarea Colegiului Rebreanu NU s-a putut realiza din bani europeni, deoarece lucrările au întârziat foarte mult. În consecință, s-au alocat bani de la buget ( 4 milioane de euro). În plus, absolut toate șantierele din epoca Ovidiu Crețu s-au prelungit foarte mult și ulterior au fost extra-finanțate. Modul în care Primăria a tergiversat șantierele de milioane de euro este suspect de-a dreptul. De asemenea, calitaeta acestor lucrări lasă de dorit.

DETALII: http://www.ziardebistrita.ro/nu-e-suspect/

 

 

 

9. Sportul, activitățile cu tinerii – cei responsabili au îngropat sportul local, prin subfinanțarea unor cluburi locale. NU există o viziune clară pe acest domeniu și la împărțirea banului public sunt prezente mereu aceleași căpușe. Fără zone de agrement, piste de bicicletă și fără viziune, Bistrița rămâne un oraș îmbătrânit, cu iz comunist ce-și alungă tinerii spre alte zări.

 

10. Aroganța și încăpățânarea celui care a concentrat puterea în mâinile sale și a condus ca pe platforma industrială vreme de 8 ani, un oraș cu potențial enorm. S-a înconjurat de oameni slabi (șefii de Direcții și de consilieri habarniști) de care oricum NU ține cont.

Crețu defilează deocamdată și în preajma alegerilor va tăia mai multe panglici: casa de Cultură, pasajele, A.N.L-urile și va miza pe uitare și pe lipsa unui candidat de forță. Vor conta voturile țiganilor din blocurile sociale, a pensionarilor nostalgici și a celor care spun că „a făcut multe Crețu, uite cum arată Parcul Municipal… ce, era mai bun Vasile Moldovan?”…

Politic vorbind, PSD-ul lui Crețu nu e agreat. ca dovadă că a pierdut prezidențialele cu Geoană și cu Ponta, iar la locale Bistrița NU a avut șansa unui manager adevărat, deoarece Vasile Moldovan a fost aruncat ca un iepure în bătăliile electorale care-l avantajau clar pe actualul primar. Între doi expirați, oamenii l-au ales pe cel cu ochelari, că părea mai sclipitor. De fapt s-a dovedit obtuz și confuz în chestiuni manageriale.

Totuși, cu două mandate la activ, Ovidiu Crețu pleacă favorit în cursă, precum iepurele arogant în fabula cu țestoasa. Și cum fabulele sunt lecții de viață, nu se știe ce minuni se-ntâmplă până-n vară, dacă tot ne dorim un Wonderland (tărâm al minunilor)

3 comments

  1. Doamne cand il vad si pe vopsitul ala adica pardon dl doctor profesor,director fara examen cosma

  2. Bine punctat. Pacat ca inca nu sunt alte variante

  3. Balan Marius- ingrijitor al Statului.

    Ai uitat COSMINE. Cum .? avem brand de Bistrita. DRUJBAAAA !

error: Content is protected !!