Bărbații plătiți de jurnaliștii de la SkyNews să joace rolul de traficanți de arme au fost identificați. În schimbul unor sume de banii cuprinse între 1.000 -1.500 de euro, doi bărbați au apărut într-un scenariu pus la cale de o echipă de investigații jurnalistice, în care jucau rolul unor presupuși traficanți de arme.
Încă de la început, scenariul jurnaliștilor britanici de la SkyNews părea greu de crezut. Aceștia s-au întâlnit cu presupușii traficanți pe dealurile din comuna Mărișelu și au avut un schimb de replici învățate pe de rost.
Presupușii traficanți și-au prezentat armele de vânătoare (pentru care de fapt dețin autorizații) și spuneau că sunt gata să vândă armament oricui face plata. Jurnaliștii de la Sky News au ambalat povestea și au prezentat înregistrările ca fiind o întâlnire de taină cu adevărați traficanți de arme de pe teritoriul României.
Filmul realizat de SkyNews a apărut în presa internațională, iar DIICOT-ul a intrat pe fir și a limpezit lucrurile.
Actorii de ocazie au fost deconspirați și se pare că vor fi cercetați. În urma audierilor, cei doi au fost identificați. Este vorba de doi cetățeni români de etnie maghiară, care au participat la scenetă: Levente Pantics și Aurelian Szanto (intermediarul acestei povești) sunt implicați în scenariul celor de la Sky News, dar ar mai fi vorba de încă o persoană.
Polițiștii fac reconstituirea acestui caz cu actori de ocazie plătiți să facă pe traficanții de arme pentru teroriști, fapt amuzant la prima vedere, dar care ar putea aduce prejudicii de imagine României!