În baza noilor reglementări legale, elevii din municipiului Bistrița și cartierele aparținătoare pot beneficia de gratuitate atunci când utilizează mijloacele de transport public, informează compania Transmixt.
Potrivit unui comunicat de presă, pentru a beneficia de gratuitate, elevii trebuie să își procure un card galben de transport, care poate fi obtinut de la dispeceratul Transmixt (strada Rodnei, zona Gării).
Pentru obtinerea cardului galben de transport, elevii trebuie să prezinte dispecerului de serviciu copia lizibilă a carnetului de elev, vizat prin ștampilă pentru anul în curs și completat integral, inclusiv numărul matricol și datele școlii emitente.
Pentru copiii între 5 si 7 ani, înscrisi într-o formă de învățământ autorizat/acreditat, părinții vor prezenta o adeverință emisă de unitatea de învățământ, în original și certificatul de naștere, în copie.
Documentele se depun o singură dată într-un an școlar, în prima lună în care se solicită abonamentul gratuit.
”Cardul va fi încărcat cu călătorii gratuite nelimitate valabile 30 de zile pe orice linie de transport public. Cardurile sunt nominale, netransmisibile și vor avea asociată în baza de date o imagine digitală a beneficiarului. Cardul (imprimatul) costă 6 lei. Cardurile emise până în prezent își mențin valabilitatea. Cardul se validează la urcarea în mijlocul de transport”, informează Transmixt.
Totodată, cadrele didactice care fac naveta în/din localitățile componente ale municipiului Bistrita, precum și studenții cu domiciliul în localitatile componente ale municipiului Bistrita care studiază în Bistrita, pot beneficia de reducerea cu 50% a pretului abonamentului de transport pe rutele din municipiul Bistrita și localitatile componente.
Și elevii care fac naveta din Chirales???