Consiliul Județean Bistrița-Năsăud a adoptat, miercuri, în ședință ordinară, un proiect de hotărâre care vizează o serie de măsuri în vederea digitalizării traseelor turistice montane, proiect inițiat de consilierul Florin Moldovan.
”Scopul iniţierii proiectului de hotărâre este acela de a facilita accesul unui număr cât mai mare de turiști în judeţul Bistriţa-Năsăud, contribuind implicit la creșterea cererii de servicii și produse locale. În plus, prin eforturi comune putem pune judeţul nostru pe harta turistică naţională şi chiar europeană, o clasă aparte de beneficiari fiind acei turiști interesați să parcurgă așa numitele magistrale europene de turism pedestru de lungă distanță. Aşa cum bine ştim, multe dintre orașele din străinătate și posibil câteva din România utilizează deja cu succes aplicații digitale cu rol de ghid turistic, în folosul vizitatorilor, turiștilor și comunităților locale și pentru mai buna cunoaștere și promovare a zonelor respective. Prin poziționarea geografică, judeţul nostru beneficiază de un potențial turistic semnificativ care merită a fi exploatat și pus în valoare”, se arată în nota de fundamentare a proiectului de hotărâre inițiat de Florin Moldovan.
Practic, inițiatorul proiectului a propus dezvoltarea unei aplicații care va călăuzi utilizatorul prin cele mai frumoase locaţii din judeţ.
”Prin intermediul aplicației, se dorește digitalizarea traseelor montane omologate de pe raza judeţului, realizarea de hărți cu cele mai noi tehnici de cartografiere, bazate pe informații actuale și trasee înregistrate în teren cu ajutorul GPS-ului. Astfel, prin aplicaţia de digitalizare a traseelor montane se dă posibilitatea turiştilor să-și personalizeze propriile trasee pe baza informaţiilor ataşate, cu privire la întreaga lungime a traseului care este vizibilă pe hartă, alte trasee din apropiere, dificultatea traseului, sfaturi pentru situaţii de urgenţă, prognoză meteo, refugii salvamont, etc. Ulterior, după etapa de digitalizare a traseelor montane se va continua procesul de extindere a aplicaţiei prin adăugarea de informaţii cât mai utile şi relevante despre obiectivele turistice sau ariile protejate care pot fi vizitate, locaţii pentru cazare şi masă etc. Această aplicaţie se intenţionează să fie pusă la dispoziţia utilizatorilor în mod gratuit. De asemenea, pentru oferirea unor detalii cât mai complete pentru turiştii iubitori de munte consider util instalarea la începutul fiecărui traseu montan a unor panouri informative pe care vor înscrise şi coduri QR deoarece este cea mai ușoară metodă actuală de a citi informații cu ajutorul telefoanelor mobile. Aceste panouri informative vor conține informații cu privire la specificul zonei în care sunt amplasate, a biodiversității arealului (floră, faună), a activităților
permise/restrictive, dar și alte informații care să individualizeze acel traseu (grad de dificultate, timp parcurs, elemente întâlnite etc.)”, se mai arată în documentația atașată proiectului de hotărâre.
Potrivit consilierului Florin Moldovan, la ora actuală, pe teritoriul județului Bistrița-Năsăud există 44 trasee turistice montane omologate de Ministerul Turismului şi administrate de Consiliul Județean Bistrița-Năsăud, după cum urmează:
- 23 trasee montane în Munții Rodnei;
- 9 trasee montane în Munții Călimani;
- 9 trasee montane în Munții Bârgăului;
- 3 trasee montane în Piemontul Munților Căliman.
Proiectul inițiat de Florin Moldovan a fost votat de 29 dintre colegii săi din Consiliul Județean Bistrița-Năsăud.