Primăria Bistrița a demarat procedura de achiziție publică a lucrărilor de modernizare a trecerii la nivel cu calea ferată de pe strada Lucian Blaga, în această zonă urmând să fie amplasate dale de cauciuc. Investiția se ridică la circa 220.000 de lei.
Potrivit caietului de sarcini, trecere la nivel de cale ferată de pe strada Lucian Blaga are o lungime de 12 metri și o lățime de 3,2 metri. Aceasta va fi modernizată prin înlocuirea actualului sistem de trecere la nivelul căii ferate cu dale elastice de cauciuc. De asemenea, la marginea carosabilului se va amplasa un parapet de protecție pe o lungime de 12 metri. Compania care va fi desemnată să execute lucrările va trebui să ofere o garanție de cel puțin 3 ani.
Pentru ca aceste lucrări de modernizare a trecerii la nivel cu calea ferată să se poată executa, administrația locală a fost nevoită să obțină și o autorizație de la CFR.
Valoarea estimată de Primăria Bistrița pentru aceste lucrări se ridică la suma de aproximativ 220.000 de lei.
Totodată, municipalitatea are în derulare și proiectarea lucrărilor la obiectivul de investiţii “Amenajare si modernizare strada Lucian Blaga, municipiul Bistrita”, proiect care constă în executarea unor lucrări la infrastructura rutieră a drumului, precum și piste de bicicliști și trotuare.
”Realizarea acestui obiectiv de investiții constituie un pas în față pentru dezvoltarea infrastructurii rutiere a municipiului Bistrița, prin asigurarea fluidizării traficului pe DN17C, în zona trecerii de nivel cu calea ferată, și a siguranței rutiere prin eliminarea punctelor cu restricții de circulație și a zonelor cu stare tehnică necorespunzătoare”, precizează Primăria Bistrița.