Trei bărbați condamnați la închisoare au fost încarcerați în Penitenciarul Bistrița de polițiștii Serviciului de Investigații Criminale.
”Ieri, 29 decembrie, polițiștii Serviciului de Investigații Criminale au pus în aplicare 3 mandate de executare a pedepsei închisorii, toate emise de către Judecătoria Bistrița. Unul dintre mandate a fost emis împotriva unui tânăr de 21 de ani, din Galații Bistriței, condamnat la pedeapsa de 1 an de închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere. Celelalte două, au fost dispuse împotriva a doi bărbați de 34, respectiv 51 de ani, ambii din Viile Tecii, condamnați la câte 200 de zile de închisoare, fiecare, pentru comiterea infracțiunii de tulburarea odinii și liniștii publice”, a precizat Inspectoratul de Poliție Județean Bistrița-Năsăud.
Cei trei au fost încarcerați în Penitenciarul Bistrița pentru executarea pedepselor.