Trei bărbaţi din Bistrița și Livezile sunt bănuiți că ar fi furat bovine de la o fermă din localitatea Dorolea.
”La data de 31 decembrie 2021, poliţiştii Secţiei 2 Poliţie Rurală Prundu Bârgăului în urma investigaţiilor efectuate au identificat persoanele bănuite de comiterea unui furt calificat în Dorolea. În noaptea de 29 spre 30 decembrie 2021, trei bărbaţi de 36, 45 şi 52 de ani din Bistriţa şi Livezile, ar fi sustras un număr de 11 bovine de la o fermă din Dorolea, cauzând un prejudiciu total de 63.000 de lei. Cu sprijinul poliţiştilor din cadrul Serviciului pentru Acţiuni Speciale din cadrul IPJ BN şi IPJ Suceava, au fost identificate şi depistate persoanele bănuite de comiterea infracţiunii de furt calificat”, se arată într-un comunicat de presă al Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița-Năsăud.
Totodată, de la un abator din judeţul Suceava, au fost ridicat o parte din crotaliile bovinelor reclamate ca fiind sustrase, stabilindu-se că au fost sacrificate în cadrul societăţii comerciale.
Contravaloarea prejudiciului cauzat, respectiv suma de 63.000 lei, a fost recuperat.
Cercetările sunt continuate de către poliţiştii Secţiei 2 Poliţie Rurală Prundu Bârgăului în vederea stabilirii întregii activităţi infracţionale şi a participaţiei penale.